Ziarista Silvia Craus a intrat în cel mai izolat loc din Iaşi: Buncărul cu COVID de la Spitalul de Infecţioase. Îmbrăcată ca un cosmonaut şi însoţită de trei medici, a cules mărturii pentru a-i convinge pe sceptici că virusul există, că produce suferinţă şi că, în rezerve de trei metri pe trei, dincolo de relaxarea de afară, peste o sută de oameni tremură şi se roagă să nu moară.
În ziua de azi e o adevărată loterie să mergi cu taxiul la spital. Nu ştii dacă te ia sau nu, de frică. Dar încerc, îmi spun. Intru în maşină, şi masca şoferului era aşezată relaxat, pe tetiera scaunului din dreapta. Brusc, individul a intrat în starea de alertă. Sau „semi“. Şi-a agăţat bucata de pânză de urechi, sprijinită de bărbie, clasic de acum şi neregulamentar. „Unde mergem?“. Trag aer în piept, fără emoţii. „Pe lângă Infecţioase“. Ochii şoferului se fac mari, mâna trage uşor masca peste nas, apoi dă cheie. În maşină, tăcere până în Târgu Cucu, unde sirena unei ambulanţe mătură maşinile din intersecţie. „Asta a fost hitul primăverii ăsteia“, zice şoferul luând uşor dreapta de volan. Urcăm pe Sărărie.
Mai avem câteva sute metri pe aleile întortocheate care duc la Infecţioase, când şoferul meu se face auzit. „Eu, să ştiţi, de regulă, de când cu toată nebunia asta, nu mai stau în staţiile de pe lângă spitale. Nu,nu!“. Îi înţeleg frica, dar mă gâdesc la oamenii de la spital care ies din gărzi sau din ture. „Chiar la Infecţioase vă las?“. „Da“, îi răspund cu mintea dusă la mai înainte. „Lucraţi aici?“, întreabă în şoaptă de parcă am fi în clandestinitate. „Nu, nu“. „Mai bine“. Replica lui abia se aude pe după scrâşnetul roţilor. Stau lângă poarta deschisă larg, fără ca cineva să intre sau să iasă pe lângă portarul care-şi sprijinea ghereta. „Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva“, iar sub sigla veche, o săgeată proaspătă, cu roşu şi cu indicaţii precise: „Secţia COVID“.
Continuarea pe ziaruldeiasi.ro