RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Unul dintre cei mai vechi aleși din PSD Pașcani, demască șmecheriile din interiorul partidului!

Consilierul PSD Vasile Haldan a oferit astăzi un răspuns asupra modului în care colegii de partid au acționat atunci când l-au desemnat ca membru în Comisia de Învățământ, din Consiliul Local. Haldan a spus ceea ce Actualitatea Tv a tot susținut pe parcursul acestor luni, de la formarea noului legislativ.

Consilier din anul 2008, Vasile Haldan a anunțat astăzi din calitatea de membru al Comisiei de Învățământ, pe motiv că își dorește să activeze în Comisia Economică. La constituirea actualelor comisii el lipsise, întrucât se afla în izolare.

Astăzi a spus următoarele:”Vă rog să-mi permiteți să mă retrag din Comisia de învățământ pentru a activa în cea Economică. Vreau să vă spun că atunci când s-au format comisiile, din motive care nu au ținut de mine, nu am fost întrebat dacă vreau să fiu în cea de învățământ și nu s-a ținut cont de pregătirea mea profesională și nici de ocupația pe care o am”, a subliniat Vasile Haldan.

Cei care l-au trimis în această comisie sunt tocmai colegii de partid, care au preferat să îl susțină pe Sorin Olariu (PMP) ca și membru, în detrimentul lui Haldan. Afirmația unuia dintre liderii social-democraților, arată încă odată cum este condusă organizația locală și cât de mult este respectată opinia unui membru.

  

Primarul Marius Pintilie a susținut că îl înțelege pe consilierul local, dar că decizia de a fi trimis în acea comisie a aparținut consilierilor PSD.

În luna noiembrie, la formarea comisiilor de specialitate, în lipsa consilierului Haldan, colegii de partid l-au desemnat ca membru în Comisia de Învățământ. Newspascani.com a anunțat atunci că desemnarea nu are la bază un acord al consilierului, fapt confirmat astăzi de declarațiile lui Haldan.  

La acea ședință, Gabriela Nedelcu solicita să îi fie asigurat dreptul la vot colegului de partid, chiar prin intermediul unei urne mobile, deși știa că nu este posibil.

”Dar cine se duce la o persoană care este izolată Covid în momentul acesta, fără măsuri de protecție și în cel fel? Noi nu avem prevăzut în regulament”, a spus în ședința din 18 noiembrie 2020, secretarul Irina Jitaru.   

Related posts

CFR Călători anunță suplimentarea trenurilor de Paşte

Redacția

Harta oficială a municipiului: exemplu de cum prostesc străinii administrațiile locale

Răzvan Grecu

Seminar pentru apicultori organizat de Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, la Pașcani

Redacția
Încarcă...