RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Ultimele actualizări, înainte de semnarea contractului de finanțare, pe proiectul „Amenajare zonă de agrement Lacul Peștișorul” 

Legislativul local din Pașcani a fost convocat astăzi pentru ultimele actualizări pe marginea proiectului „Amenajare zonă de agrement Lacul Peștișorul”. Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamț, prin care a fost a fost atrasă finanțarea, urmează să trimită contractual către municipalitate. 

Consilierii locali au fost convocați astăzi pentru a discuta pe marginea actualizării indicatorilor tehnico-economici, dar și a cheltuielilor legate de proiect. 

Conform celor prezentate de conducerea Primăriei aceste actualizări țin de creșterea TVA-ului de la 19 la 21%, dar și a creșterii prețurilor materialelor de construcție. Suma totală, cu care va crește proiectul, este de aproximativ un milion de lei.  

Reamintim că Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est a anunțat Primăria Municipiului Pașcani că cererea de finanțare privind proiectul de reabilitarea a zonei Parcului Peștișorul a fost admisă și că s-au început demersurile privind semnarea contractului de finanțare. Este de așteptat ca pe data de 4 februarie să aibă loc semnarea contractului. În cadrul ședinței Consiliului Local de astăzi, primarul municipiului, Marius Pintilie, a anunțat că se ia în calcul contractarea unui credit, pentru acoperirea sumelor ce nu vor putea fi trase din bani europeni. 

  

Proiectul este unul de amploare și include amenajarea lacului, crearea unei zone de agrement pentru tineri (cu skatepark și parc de aventură), o clădire multifuncțională pentru evenimente, parcări, bărcuțe, un ponton, locuri de joacă pentru copii, zone de recreere pentru adulți și spații de picnic.  

Valoarea proiectului este de 51 de milioane de lei, valoare ce include și TVA, din care finanțarea europeană este de 35,5 milioane de lei, iar contribuția proprie a municipalității de 16.5 milioane de lei. 

Related posts

Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani participă la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025 (FOTO, VIDEO)

Denisa Mădălina Pițel

Comisia Tehnică de Organizare a Circulației convocată în ședință. Iată ordinea de zi!

Denisa Mădălina Pițel

O expropriere de 2 ha a blocat un proiect de 28 milioane lei

Redacția
Încarcă...