NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Tradiţii de Sânziene: La noapte, fetele îşi pot afla ursitul dacă își pun flori sub pernă

Creştinii ortodocşi vor sărbători mâine, 24 iunie, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care mai este cunoscută popular şi cu numele de Sânziene sau Drăgaica.

Potrivit scrierilor creştine, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc cu şase luni înainte de naşterea Mântuitorului, iar această sărbătoare care marchează zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul și cea a Maicii Domnului sunt singurele momente în care Biserica ortodoxă celebrează şi naşterea, nu doar moartea, evident, în afară de celebrarea Naşterii Mântuitorului.

Dincolo de credinţele Bisericii, în tradiţia populară, în această noapte, de 23 spre 24 iunie, se consideră că Sânzienele, văzute în popor drept femei deosebit de frumoase, preotese ale soarelui, plutesc prin aer sau umblă pe pământ, intră în rândurile oamenilor, cântă, dansează, împart rodul ogoarelor, ajută femeile căsătorite să rămână însărcinate, înmulţesc animalele, pasările, tădămuiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Deşi în esenţă sunt considerate a fi bune, Sânzienele pot fi însă şi forţe ale răului, lovindu-i pe păcătoşi cu vijelii, grindină, lăsând câmpurile neroditoare.

Totodată, la fel ca şi în cazul altor sărbători, fetele tinere pot să îşi afle în noaptea de Sânziene şi ursitul, urmând diferite practici sau ritualuri. Totodată, românii din majoritatea zonelor ţării strâng buchete de sânziene pe care le împletesc în coroniţe şi le aruncă pe acoperişul caselor, considerând că vor trăi mai mult dacă acestea rămân pe casă sau vor muri mai repede dacă acestea vor aluneca spre marginea acoperişului sau vor cădea de tot de pe acesta.

Tot legat de flori, acestea sunt folosite de fete care, punând un buchet de sânziene sub pernă îşi vor putea afla ursitul, iar dacă coroniţele împletite şi lăsate peste noapte în grădini au rouă dimineaţă înseamnă că în această vară se vor căsători.

ZIARUL DE IASI

Advertisements

Related posts

Conferință dedicată Centenarului Marii Uniri, la Tătăruși

Oana Cordoneanu

“Close in the words I can not say” – Expoziție de grafica, semnată de pășcăneanul Luigi Puiu

Teona Gherasim

Spiritul Crăciunului adus la Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu” prin prezența unei orchestre vieneze

Teona Gherasim
Încarcă...