
Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în colaborare cu Rural Development și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași, organizează în perioada 5-6 septembrie 2025 târgul „Fructe – Vinuri – Sucuri – Dulcețuri”. Evenimentul va avea loc în curtea interioară a Direcției pentru Agricultură Județeană Iași.
Vizitatorii vor putea achiziționa produse locale și ecologice, provenite de la producători din zonă, inclusiv fructe, vinuri, sucuri și dulcețuri. Organizatorii invită publicul să participe și să descopere aromele și gusturile specifice sezonului de toamnă.
Târgul se adresează tuturor categoriilor de vârstă și are ca scop promovarea producției locale și ecologice.


