În perioada 24 – 28 iunie Școala Gimnazială Specială Pașcani a organizat a doua ediție a taberei de de art-terapie „Artiștii speciali”, proiect finanțat în acest an prin participarea la Cros pentru școli, organizat de Fundația Comunitară Iași.
Scopul taberei a fost îmbunătățirea gradului de recuperare, dezvoltare personală și socială a copiilor cu cerințe educaționale speciale din Școala Gimnazială Specială Pașcani prin participarea acestora la atelierele de art-terapie: olărit, cusături, pictură pe șevalet, fotografie și vizitarea obiectivelor turistice.
Astfel, 32 de elevi, opt părinți și 13 profesori au petrecut cinci zile într-o atmosferă în care s-au bucurat de frumusețile ținutului Neamț, fiind găzduiți cu multă căldură la Mănăstirea Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Petru Vodă, ctitorită în anul 1991 în Poiana Hașca din Munții Stânișoarei de către Arhimandritul Iustin Pârvu.
Echipa de implementare formată din profesorii din școală a pregătit un program variat, cu activități adaptate specificului deficiențelor elevilor participanți în tabără, în care s-au îmbinat armonios activitățile din cadrul atelierelor de art-terapie cu drumețiile și excursiile tematice.
Olăritul utilizat ca o terapie complementară pentru copiii cu CES a reușit să-i atragă pe aceșția în joaca cu lutul până la realizarea unor vase deosebit de frumoase impregnate cu energia și pasiunea copiilor care l-au modelat. În cadrul atelierul de pictură copiii au reprodus în creație proprie frumusețile naturii observate, la cusături copiii și-au dovedit măiestria de purtători ai meșteșului românesc, iar fotografii speciali au surprins cele mai surprinzătoare priveliști din zonă. Toate atelierele au fost realizate sub îndrumarea profesorilor îndrumători, dar și cu sprijinul părinților.
Cu produsele realizate de copii în tabără se va organiza o expoziție la școală în luna septembrie, iar anul viitor vom organiza târgul de Special de Paști 2020 în care elevii se vor transforma în mici întreprinzători și vor comericializa diversele exponate realizate în tabără dar și în atelierul de art-terapie al școlii, iar banii vor fi folosiți în organizarea celei de-a treia ediții a taberei anuale de art-terapie.
Programul taberei a mai cuprins drumeții în zonă și excursii la Mănăstirea Neamț, Casa Memorială Ion Creangă din Humulești, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Sihla, Mănăstirea Sihăstria, Barajul Bicaz, Cheile Bicazului, Lacul Roșu. Copiii s-au bucurat de plimbarea cu vaporașul pe Barajul Bicaz și cu barca la Lacul Roșu, dar și de celelalte atracții din zonele vizitate.
Activitățile desfășurate au fost apreciate și de părinții participanți care speră ca această tabără să se desfășoare anual deoarece le oferă copiilor lor amintiri de neuitat din vacanța de vară.
„M-am bucurat să particip pentru prima oară în această tabără. Mi-au plăcut toate activitățile, în special excursiile la Lacul Roșu, Cheile Bicazului și mănăstiri, locuri pe care nu le-am mai vizitat niciodată” a declarat un părinte însoțitor al unui copil participant în tabără.