RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Spațiul verde de la poligonul auto, transformat în parc, de voluntarii de la Club Impact Special

Începând cu săptămâna aceasta, tinerii din Clubul Impact Special Pașcani au dat startul proiectului Impark Zone. Acest proiect presupune amenajarea unei zone de recreere pentru tinerii din municipiul nostru. Locația identificată de tineri este spațiul verde din dreptul poligonului auto.

În primă fază se efectuează igienizarea și curățarea spațiilor verzi, dar și pregătirea peretelui ce desparte poligonul de stadion, pe care ulterior urmează să fie executată o pictură urbană. La aceste activități au luat parte și membri ai echipei de voluntari “Schimbarea suntem noi”, aceștia fiind solicitați de viceprimarul Cristian Rățoi.

“Am fost contactați de către domnul viceprimar Cristian Rățoi pentru a ajuta la igienizarea acestui loc sub proiectul <<Impark Zone>>.“, a spus Bârsan Sabina, coordonatoarea echipei de voluntari “Schimbarea suntem noi”.

Următoarea etapă ce urmează să aibă loc este amplasarea mobilierului urban, scopul final fiind crearea unui mediu liniștitor, recreativ pentru tinerii din Pașcani și nu numai, prin diferitele activități educative și culturale ce urmează să aibă loc după finalizarea amenajării.

  

Acest proiect este în principiu finanțat din sponsorizări

Banii cu ajutorul cărora este posibilă desfășurarea acestor acțiuni au fost obținuiți din sponsorizări și strângeri de fonduri. De asemenea, a fost depus un proiect, în sensul obținerii unei cofinanțări de la Primăria Municipiului Pașcani.

La fața locului, printre tinerii voluntari, am întâlnit-o pe Gabriela Nedelcu, fost viceprimar al municipiului, actual consilier local.

“Acest proiect a plecat practic de la dorința copiilor de la o nevoie a lor, prin faptul că nu au un loc unde să își petreacă timpul liber într-un mod creativ, într-un mod constructiv și educativ. Prin discuțiile avute cu ei am descoperit această zonă care din păcate nu este o zonă prea bine cunoscută  în municipiul nostru și am încercat prin proiect să îi dăm valențe pozitive, în sensul că vom amenaja în acest parc un foișor, cu o zonă de hamace, cu mobilier urban și în permanență săptămânal se vor desfășura diverse activități educative, cum ar fi dans, teatru bibliotecă în aer liber. Acest proiect este susținut de sprijinul comunității locale și aici mă refer la școlile din municipiul nostru, la agenți economici, dar în același timp și de sprijinul autorității locale. Am depus proiectul la Primărie și sper ca în ședințele următoare să primim o cofinanțare pentru derularea proiectului”,  a declarat consilierul local Gabriela Nedelcu.

Acesta este al doilea proiect lansat de Club Impact Pașcani, primul a fost derulat anul trecut sub numele „Bilet pentru Pașcani” și a avut ca scop promovarea patrimoniului cultural local prin amenajarea unei expoziții foto-documentare în gara din Pașcani.

Related posts

Tir cu legume răsturnat pe raza localității Miroslovești (FOTO)

Redacția

Când se încălzește vremea în toată țara. Prognoza meteo pentru finalul lui martie și luna aprilie

Redacția

Performanță demnă de cartea recordurilor! 10.000 de jonglerii, reușite de un pășcănean, iubitor de mișcare!

Marius Parteni
Încarcă...