Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației, la patru zile de la izbucnirea scandalului de plagiat. Fără a face referire la motivele demisiei, Cîmpeanu a publicat pe Facebook anunțul încetării mandatului său. El era acuzat că ar fi plagiat, într-un curs de specialitate, 92 de pagini din munca a doi profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti.
Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia pe Facebook
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că a acceptat demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei și că urmează să îi trimită președintelui Iohannis o nouă propunere de ministru, după consultările cu PNL.
“Îi mulţumesc pentru colaborarea de până acum şi pentru proiectele demarate în beneficiul sistemului de educaţie”, a scris prim-ministrul pe pagina sa de Facebook.
Redăm mai jos anunțul prin care Cîmpeanu a demisionat:
„Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ.
Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV.
» Citește continuarea pe pagina autorului



