
Ministerul Educației revine asupra propriei reforme controversate. După doar trei luni de la aplicarea noii formule de plată cu ora, care a tăiat semnificativ veniturile suplimentare ale profesorilor, ministerul recunoaște că măsura a produs efecte în lanț: ore neacoperite, titulari suprasolicitați și un val de refuzuri la suplinire.
Declarația a fost făcută de Luciana Antoci, fost inspector general al ISJ Iași, în prezent consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan. „Plata cu ora nu mai este motivant[ țională și, în unele cazuri, chiar discriminatorie. Profesorii nu sunt plătiți doar pentru cele 50 de minute la clasă, ci și pentru pregătirea orelor, evaluare, proiecte. În forma actuală, sistemul nu mai stimulează performanța, ci descurajează implicarea”, a declarat Luciana Antoci.
Lipsa acută de profesori a afectat mai ales disciplinele STEM: matematică, fizică, chimie și informatică, unde posturile sunt tot mai greu de ocupat. Luciana Antoci confirmă că Ministerul Educației analizează acum o revenire parțială asupra deciziei: „Se discută o posibilă creștere a cuantumului pentru orele prestate în regim de plată cu ora. Celelalte măsuri rămân, cel puțin până la finalul anului școlar, în forma actuală”. Oficialul a subliniat că problema nu este doar financiară, ci structurală: reducerea stimulentelor a amplificat un deficit deja cronic de personal. „Avem discipline pentru care pur și simplu nu mai există profesori calificați. Nu poți atrage tineri în învățământ dacă îi plătești mai puțin pentru muncă suplimentară”, a adăugat Antoci.
continuare pe ziarulevenimentul.ro



