NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Șoferi depistați băuți la volan, în Pașcani și Târgu Frumos

Conducerea sub influența alcoolului continuă să rămână una dintre cele mai întâlnite infracțiuni pe drumurile publice din județul Iași. Trei astfel de indivizi care au ignorat regulamentul rutier și s-au urcat băuți la volan au fost depistați de polițiștii pășcăneni.

Un prim caz a fost înregistrat de poliţiştii Biroului de Ordine Publică Paşcani.

”La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 03.30, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Paşcani au depistat un bărbat, de 34 ani, care conducea un auto, pe drumul public din localitatea Paşcani, având în urma testării alcoolscopice valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, conform Biroului de Presă din cadrul IPJ Iași.

Advertisements

Tot în aceeași zi, pe 11 septembrie, polițiștii din Târgu Frumos au depistat un alt șofer băut în trafic.

Advertisements
  

”La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Tg. Frumos au depistat un tânăr, de 22 ani, care conducea un auto având permisul de conducere suspendat.Astfel, la solicitarea documentelor, acesta le-a declarat poliţiştilor că nu are asupra sa actul de identitate şi permisul de conducere, deoarece le-a uitat acasă.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile.Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto fără permis de conducere. De asemenea, acesta a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 870 lei”, conform Biroului de Presă din cadrul IPJ Iași.

Advertisements
Advertisements

Related posts

A sfârșit în chinuri greu de imaginat. Cum a decis un tânăr să-și pună capăt zilelor, te va îngrozi

Redacția

Riscurile la care sunt supuși copiii ucraineni refugiați. Salvați Copiii avertizează că grupările de trafic de persoane acționează la frontieră

Redacția

(Video) Accident rutier grav! O mașină s-a răsturnat în urma impactului. O persoană a fost rănită şi este transportată la spital

Redacția
Încarcă...