RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Șofer din Moțca, cursă cu poliția pe urme

Un bărbat din Moțca s-a ales cu mai multe sancțiuni din partea Poliției, pentru încălcarea Codului Rutier. Acesta a fost descoperit în trafic, duminică 19 februarie, de poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Miroslava care au acţionat pe raza de competență pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, cât şi disciplinării participanţilor la traficul rutier.

Unui bărbat din comuna Moțca, care conducea un auto pe raza comunei Dagâța i-a fost efectuat semnal regulamentar de oprire, însă acesta și-a continuat deplasarea, fiind necesară urmărirea sa.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu avea asupra sa cartea de identitate şi permisul de conducere, autoturismul nu avea inspecţia tehnică periodică în perioadă de valabilitate şi nici nu avea încheiată o poliţă de asigurare obligatorie RCA.

Acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002 și Legii nr. 132/2017, fiind dispuse reţinerea permisului de conducere pentru 30 de zile, a certificatului de înmatriculare al autovehiculului și a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare.

  

Related posts

VENIŢI LA MOAŞTELE SFINTEI PARASCHEVA CU TRENUL? IATĂ CÂTEVA RECOMANDĂRI PREVENTIVE

Redacția

Eveniment auto surprins de camerele de supraveghere. Trei încălcări ale codului rutier în câteva secunde (FOTO-VIDEO)

Răzvan Grecu

Bărbat accidentat mortal de tren, în zona podului de la Blăgești

Redacția
Încarcă...