
Luni, 11 iunie, aleșii locali sunt convocați în ședință extraordinară pentru a discuta pe marginea unor proiecte. Cele mai importante sunt cele prin care se cere de către primar respingerea cererilor prealabile formulate de sindicatul funcționarilor și o altă angajată a instituției.
Aceste plângreri fac referire la modul în care au fost majorate salariile funcționarilor. Funcținarii sunt supărați pe primarul Dumitru Pantazi și administratorul public Gică Zanet. Primul ar fi mințit în ceea ce privește lipsa resurselor financiare pentru plata salariilor.
”Domnul primar a precizat că nu sunt bani pentru majorări salariale și stimulente. Dacă analizăm documentul “Indicatori cu privire la execuția Bugetului Local de Venituri și Cheltuieli,rezultă fără putință tăgadă existența unui excedent de funcționare de 2.307.632 lei, fapt ce contravine afirmațiilor domnului primar”, se arată în plângerea prealabilă formulată de reprezentanții Sindicatului.
Zanet a susțiut că legea stabilește coeficienții de salarizare doar pentru primar și viceprimar, ceilali fiind stabiliți prin HCL. Poziția acestuia a fost considerată nelegală și discriminatorie, conform plângerii prealabile.
În ceea ce privește majorarea salariilor din Primărie, menționăm faptul că prefectul județului a trimis spre revocare o hotărâre din decembrie 2017, prin care erau stabilite salariile funcționarilor, pe motiv că negocierile nu s-au făcut cu reprezentanții Sindicatului.
Pe ordirea se mai află următoarele subiecte:


