„Sunt mai puţin importante orgoliile şi ce ne desparte de PNL, şi ne despart multe. Lipsa de experienţă politică a unor lideri PNL îi pun azi în situaţia de a explica nişte declaraţii prin care se putea interpreta că adversarii politici sunt duşmani. Una e să critici şi să demiţi un guvern din care făcea parte şi USR, ca să fie clar, şi alta este să ţi-i stabileşti ca şi duşmani pe cei pe care îi ai ca adversari politici. Vă rog să faceţi o comparaţie a declaraţiilor făcute de Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu şi veţi vedea că cele ale lui Marcel Ciolacu sunt îndreptate unor adversari iar cele ale lui Florin Cîţu sunt de un infantilism politic ieşit din comun”, a declarat Alfred Simonis la Digi24.
Potrivit deputatului, PSD are două variante: „Stăm pe dreapta, criticăm în continuare şi eventual câştigăm în 2024 toate alegerile, ceea ce strategic pentru partid ar fi cea mai bună decizie. Însă se pune întrebarea ce mai câştigăm în 2024. În ritmul acesta, fără majoritate clară, fără guvern în plină criză sanitară, economică, energetică în România şi la nivel global ce Dumnezeu de datorie avem noi ca oameni politici, să stăm să criticăm ca de fiecare dată sau să intrăm în arenă atunci când e nevoie de noi”.
» Citește continuarea pe pagina autorului


