RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Sfaturi de la medici: Cum să facem fața caniculei? Corturi anticaniculă în Pașcani

Medicii recomandă pășcănenilor ca în această perioadă în care temperaturile depăşesc 35 de grade să evite expunerea prelungită la soare, să bea multe lichide, să mănânce fructe şi legume, să nu facă efort fizic şi, când ies din casă, să poarte haine de culoare deschisă şi să aibă pe cap pălării sau şepci.

 

„Având în vedere că temperaturile sunt foarte ridicate în această perioadă a verii și nu există precipitații, recomandările pentru populație, în special pentru populația vârstnică sau a copiilor sunt de a se proteja de razele soarelui. Prima măsură de protecție este hidratarea chiar și cu apă carbogazoasă în cantitate de un litru, un litru jumătate de apă pe zi, la care se adaugă celelalte lichide din alimentație”, ne-a declarat Maria Ciopraga, doctor de familie.

  

Pentru a evita deshidratarea, oamenii ar trebui să bea apă, până ajung la cel puţin doi litri pe zi, dar şi să consume cât mai multe fructe şi legume proaspete. Un alt sfat dat de medicii de familie este evitarea prelungită la soare.

„Un alt sfat este evitarea prelungita statului la soare. Evitarea orelor de vârf ale caniculei, resptectiv de la orele 11.00 până la ora 15.00. Să fie evitat pe cât posibil mersul pe stradă, iar dacă trebuie neapărat capul trebuie acoperit și mers cât mai mult prin zonele umbroase”, a completat medical.

În același timp, Centrul de Studii Ștefan cel Mare și Sfânt vine în întâmpinarea oamenilor care sunt nevoiți să circule în intervalul orar în care razele soarelui afectează. În acest sens, în Piața Mihail Sadoveanu și în parcarea din Kaufland sunt amplasate două corturi anticaniculă. 

Related posts

Au fost raportate primele cazuri de gripă în judetul Iași

Redacția

Platforma care generează certificatele digitale COVID-19 a devenit funcțională

Redacția

Marcel Vela, avertisment la nerespectarea distanțării: „Riscăm carantinarea unor zone cu oameni nevinovaţi”

Redacția
Încarcă...