Pașcaniul riscă să rămână cu containerele pline de gunoi începând cu data de vineri, 12 mai, dar acest lucru nu îi impacientează pe șefii administrației locale. Mult anunțata ședință a Consiliului Local, în care să se discute despre situaţia de la această societate, este amânată.
EcoSalubritate are termen până vineri să achite datoriile către administratorul depozitului ecologic de la Țuțora, în sumă de 404.000 lei, dar asta nu îl panichează pe primarul Dumitru Pantazi. El anunța, săptămâna trecută, că va convoca legislativul local în ședință de urgență pentru a identifica soluții de redresare.
Reporterii Actualitatea Tv au încercat astăzi să afle când anume va fi convocată ședința, dar edilul municipiului nu a putut fi contactat. Viceprimarul Gabriela Nedelcu a spus că încă nu s-a stabilit nimic.
De partea cealaltă, directorul de la EcoSalubritate, Eduard Dumea, așteaptă banii pentru plata datoriei. ”De data asta nu am promis eu că plătesc datoria. Când am vorbit eu, am rezolvat problema”, a spus acesta când a fost întrebat dacă va reuși până vineri să achite datoria către Salubris Iași, administratorul depozitul ecologic de la Țuțora.
Reamintim faptul că săptămâna trecută operatorul local de salubritate a anunțat că nu mai ridică gunoiul de pe domeniul public, din cauza debitelor înregistrate la punctul de depozitare. Programul de colectare a fost reluat, cu condiţia ca datoria să fie achitată până vineri, totul la intervenția primarului Pantazi.
Opoziția din legislativul local a susținut că câteva dintre măsurile ce trebuie luate în calcul pentru redresarea societății sunt demiterea managerului și a Consiliului de Administrație, numirea unei noi conduceri și scăderea cheltuielilor.


