Biroul Executiv al PSD Pașcani se întâlnește astăzi într-o ședință, prilej cu care se va discuta subiectul ApaVital. La întâlnire sunt așteptați să participe membrii Consiliului de Administrație de la PSA, și directorul instituției.
Astăzi practic este posibil sa se contureze o nouă strategie prin care primarul Dumitru Pantazi să propună revenirea la ApaVital.
Ieșit șifonat după ultima ședință când a vorbit fals despre falimentul PSA Pașcani, acum edilul local trebuie să dea soluții la cererile venite dinspre Consiliul de Administrație. Membrii acestuia și directorul Aristotel Katzighera au amenințat că își depun mandatele dacă CL nu obligă ApaVital să încheie contract pentru serviciile de epurare cu PSA.
De asemenea, aceștia vor presta servicii de epurare din 4 iunie, doar pentru cei cu care au contractat încheiat.
Un alt subiect care mocnește este cel al consilierilor care nu votează proiectul pro ApaVital. Este vorba despre Codrin Toma, care nu poate participa la vot fiind în conflict de interese, și Mihuț Benone cel care este împotriva operatorului ieșean pe motiv că nu se încheie contracte individuale cu populația, iar redevența nu este achitată la valoarea creditului pe care municipalitatea trebuie să îl ramburseze până în 2026, a cărui valoare este de 1,9 milioane lei anual.
Pentru poziția sa, Mihuț este linșat mediatic de presa de partid, unele articole fiind chiar răfuieli directe. Primarul și susținătorii săi vor să scape de cei doi consilieri, pentru a fi aduși oameni care răspund comenzilor.
Conform unor surse bine informate, Pantazi nu va mai introduce pe ordinea de zi proiectul pro ApaVital, până când nu va avea asigurate voturile.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


