RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru constituirea comisiei speciale pe domeniul justiției

Parlamentul se va întruni, joi, în şedinţă comună, ca să aprobe constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei, au decis Birourile permanente reunite, conform Agerpres. Şedinţa va începe la ora 13,00.

Premierul Florin Cîţu prezintă PNRR în Parlament FOTO Inquam Photos / George Calin

Ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului FOTO: INQUAM PHOTOS

Potrivit proiectului de hotărâre în acest sens, Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Camera sesizată cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.

  

De asemenea, comisia va elabora rapoartele asupra acestor iniţiative legislative. Aceasta va fi constituită din 25 de membri şi va funcţiona pe o perioadă de 60 de zile de la data constituirii.

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, joi, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciucă, către elevi: Orice revendicare nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului școlar

Redacția

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv pentru corupție, s-a predat în Italia

Redacția

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut din nou, după două zile de stagnare

Redacția
Încarcă...