NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Se scurteaza capetele autostrăzii A8. Cel de la Moţca se opreşte la Vânători

După dezbaterile publice pe probleme de mediu segmentul de autostradă finanţat prin PNRR Moţca-Leghin va fi mai scurt cu câţiva kilometri n există însă un avantaj.

Discuţiile pe aspecte legate de mediu purtate la mijlocul săptămânii trecute pentru traseul celui de-al doilea capăt al tronsonului montan al A8, Moţca-Leghin, s-au încheiat fără probleme deosebite. La fel ca primul segment, Tg. Mureş-Miercurea Nirajului, unde runda de dezbateri a avut loc la începutul lunii august, şi capătul moldovean a trecut de această etapă obligatorie.

Până la sfârşitul lunii septembrie, avizele de mediu vor fi emise.

Dar, dacă segmentul mureşean a rămas la fel de lung după aceste dezbateri, cel de dincoace de Carpaţi a fost scurtat cu câţiva kilometri. Practic, Autostrada Unirii nu se va opri (temporar) la Leghin, aşa cum era preconizat, ci în dreptul localităţii următoare, Vânători Neamţ, aproximativ 6 km spre est.

Advertisements
  

Aparent, este o pierdere, cu atât mai mult cu cât cele două capete ale sectorului montan sunt incluse în lista proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Dacă segmentul Tg. Mureş-Miercurea Nirajului are în continuare 25 km, cel de la Moţca până la Tg. Neamţ (Vânători) va avea aproximativ 29 km, în loc de 34, lungimea estimată iniţial. Bucata Vânători-Leghin va fi inclusă în segmentul montan, pentru care avizul de mediu ar putea fi emis spre sfârşitul anului.

Explicaţia vine din faptul că, la sfârşitul anului 2020, când concurenţii electorali s-au lăsat convinşi să includă costurile de peste 500 de milioane de euro în PNRR, nu era clar unde se va întâlni sectorul montan cu segmentul ieşean al A8.

„Nu exista un traseu stabilit pentru Ungheni-Iaşi-Tg. Neamţ”, ne-a spus Adrian Covăsnianu. Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor a adăugat că principalul avantaj al mutării acestui capăt spre est, de la Leghin la Vânători Neamţ, este scoaterea lui din aria protejată omonimă, principala problemă de mediu de pe acest traseu.

La Vânători Neamţ va fi nodul – mai întâi punctul de descărcare a traficului de pe acest segment de autostradă – către DN 15B, nod care iniţial apărea în zona protejată. Acum, „se rezolvă problema ocolirii Tg. Neamţ, asigură conectivitatea cu drumul naţional, deserveşte mănăstirile din vecinătatea acestui oraş”, a arătat Covăsnianu.

Advertisements

Dacă licitaţia pentru proiectare şi execuţie va fi lansată aşa cum şi-a propus CNAIR pe 15 decembrie, cele două capete de autostradă ar putea fi gata la începutul lui 2026, anul de finalizare a proiectelor finanţate prin PNRR. 

continuare pe ziaruldeiasi.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Procurorii DNA cer consilierilor locali să explice cum au aplicat o decizie a Curții de Conturi cu privire la datoriile ApaVital către Prest Serv Apa! Inspectorii au recomandat rezilierea contractului de delegare către operatorul ieșean! DOC

Răzvan Grecu

Primăria Pașcani acordă ajutor cetățenilor pentru efectuarea autorecenzării asistate!

Iulia Huțanu

Avariile repetate pe sistemul de alimentare cu apă aduc în discuție realizarea unor lucrări suplimentare

Marius Parteni
Încarcă...