Liberalii discută în interiorul formațiunii un scenariu prin care Nicolae Ciucă ar putea ajunge președintele interimar al României, în condițiile în care Klaus Iohannis ar fi votat președinte al Consiliului European, după demisia lui Charles Michel de la șefia acestei structuri, susțin surse din PNL
Analiza PNL: Nicolae Ciuca ar putea prelua interimatul lui Klaus Iohannis Foto: Mediafax
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat recent că va candida la alegerile pentru Parlamentul European din iunie, ca lider al partidului său belgian de centru-dreapta, Mișcarea Reformistă, şi îşi va părăsi postul la jumătatea lunii iulie, dacă va fi ales.
Astfel, liderii UE care numesc în comun președintele Consiliului vor trebui să se pună de acord asupra unui succesor pentru Michel înainte de 1 iulie, când Ungaria urmează să preia președinția rotațională a Consiliului pentru șase luni.
Potrivit regulilor UE, dacă nu va nu exista un număr necesar de voturi, președinția Consiliului revine statului membru care deține președinția rotațională, iar acest lucru l-ar lăsa pe Orban, acuzat în repetate rânduri că ține sprijinul european pentru Ucraina, să ia decizii legate de miliardele de euro ale finanțării UE pentru Ungaria, înghețate de Bruxelles din cauza unor dispute legate de statul de drept.
» Citește continuarea pe pagina autorului


