NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Salariul net din judeţul Iaşi este peste media naţională

Angajaţii din judeţul Iaşi au câştigat în prima lună a acestui an salarii peste media pe ţară. Potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultate de „Ziarul de Iaşi”, câştigul salarial mediu brut pe economie în luna ianuarie 2021 a fost 5.549 de lei, iar cel mediu net („în mână”) 3.395 de lei. În acest timp, în Iaşi s-a obţinut un salariu brut de 5.608 lei, iar cel net a fost de 3.462 lei, arată Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Iaşi.

Faţă de media pe ţară, lefurile din oraşul nostru la început de an au fost mai mari cu 2,0%. Mai mult, comparativ cu luna decembrie 2020 s-a înregistrat în judeţ o creştere atât a câştigului net (cu 0,3%), cât şi a celui brut (cu 0,1%), în condiţiile în care INS punctează faptul că, la nivel naţional, în majoritatea activităţilor din sectorul economic câştigul salarial mediu net a scăzut în ianuarie 2021 faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2020 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). Se constată creşteri ale salariilor angajaţilor din judeţul Iaşi în luna ianuarie 2021 şi dacă ne raportăm la perioada similară a anului trecut, adică ianuarie 2020.

Anul acesta salariul mediu brut a fost mai mare cu 10,7%, iar cel mediu net mai mare cu 11,4%. INS arată că cele mai mari salarii din ţară au fost ale angajaţilor din IT, care au primit „în mână” 8.107 lei, iar cel mai prost plătiţi au fost cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, care au primit o leafă de 1.732 de lei la sfârşitul lunii ianuarie a anului în curs. Conform DJS Iaşi, efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31 ianuarie 2021 a fost 176.531 de persoane, în scădere cu 2.086 de persoane (-1,2%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2020, dar totuşi în creştere cu 615 persoane comparativ cu sfârşitul lunii decembrie 2020. 

ziaruldeiasi.ro

  
Advertisements

Related posts

Un caz interesant: dacă cel care te-a accidentat moare, rămâi nedespăgubit de asiguratori

Redacția

Boom de nașteri la Iași. Este ca după război: tinerele familii vor copii

Redacția

OFICIAL! Primul caz confirmat de coronavirus la Iaşi. Bărbatul a venit din Italia

Redacția
Încarcă...