Rusia și-ar putea modifica doctrina militară introducând posibilitatea unui atac preventiv pentru a dezarma un inamic, a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist în timpul unei vizite la Bișkek, care i-a cerut să-și clarifice declarația de la începutul acestei săptămâni cu privire la utilizarea armelor nucleare, relatează AFP.

Vladimir PutinFoto: Maksim Blinov / Sputnik / Profimedia
Vorbind presei la câteva zile după ce a avertizat că riscul unui război nuclear crește, dar că Rusia nu va lovi prima, Putin a spus că Moscova ia în considerare adoptarea a ceea ce a numit conceptul de război nuclear al Washingtonului, o lovitură preventivă.
„În primul rând, Statele Unite au dezvoltat conceptul de lovitură preventivă. În al doilea rând, ei dezvoltă un sistem de lovitură care vizează dezarmarea” (inamicului), a declarat președintele Putin reporterilor în urma vizitei sale în Kârgâzstan.
El a adăugat că Moscova ar trebui probabil să se gândească la adoptarea „ideilor dezvoltate de americani pentru a-și asigura propria securitate”. „Doar ne gândim la asta”, a precizat el, totuși.
Președintele rus a mai susținut că rachetele de croazieră și sistemele hipersonice ale țării sale sunt „mai moderne și chiar mai eficiente” decât cele ale Statelor Unite.
» Citește continuarea pe pagina autorului


