RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

România blestemată! Aproape 10.000 de copii au fost ABANDONAŢI de părinţi în ultimul an

Aproape 10.000 de copii au fost abandanaţi de părinţi în ultimul an, numărul acestora fiind mai mic, însă, faţă de anul precedent, principala cauză a acestui fenomen fiind sărăcia, potrivit unei statistici transmisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

 

Conform datelor centralizate trimestrial la nivel naţional în baza informaţiilor transmise de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţe/sectoare ale municipiului Bucureşti, în perioada iulie 2016 – iunie 2017, 9.614 copii au fost separaţi de familie şi au intrat în sistemul de protecţie specială (plasament la rude până la gradul IV, la alte familii/persoane, la asistenţi maternali şi în servicii de tip rezidenţial), potrivit unui răspuns transmis de ANPDCA, la solicitarea MEDIAFAX.

  

Conform sursei menţionate, în perioada iulie 2015 – iunie 2016, 10.196 copii au intrat în sistemul de protecţie specială.

„Conform studiului „România: Copiii din sistemul de protecţie a copilului” realizat de Banca Mondială, UNICEF şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, principalele trei cauze ale separării copilului de familie şi ale intrării în sistemul de protecţie a copilului, identificate în mod constant, sunt sărăcia, abuzul şi neglijarea şi dizabilitatea”, se precizează în răspuns transmis Agenţiei.

Conform datele disponibile la nivelul Autorităţii, majoritatea copiilor din sistemul de protecţie specială provin din familii sărace sau la risc de sărăcie care stau în condiţii de locuire precare.

Din numărul total al copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială, aproximativ 36% au avut drept cauză principală a separării copilului de familie sărăcia, ca factor de risc structural.

Sursa menţionată precizează că aproximativ 32% dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială au fost părăsiţi de părinţi, iar 10% dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială au fost preluaţi în sistemul de îngrijire de la rude.

„Judeţele cu numărul cel mai mare de copii care au intrat în sistemul de protecţie specială au fost Iaşi, Vaslui, Timiş, Constanţa, Buzău”, arată sursa citată.

 

La polul opus, precizează ANPDCA, se află judeţele Ilfov, Gorj, Sector 3, Sector 5 şi Sector 6.

Sursa www.mediafax.ro

Related posts

Tot mai multe fete devin mame la 12 ani. Ionela, elevă în clasa a IX-a, are deja doi copilași

Redacția

Patru români şi un italian, cercetaţi după ce au sacrificat ilegal un porc în propria curte

Redacția

Un angajat din doi ia în calcul schimbarea locului de muncă în 2021 (sondaj)

Redacția
Încarcă...