
Decizia Guvernului României de a diminua impozitul pe profit de la 16% la 10% a produs efecte neașteptate la nivelul administrațiilor locale.
După ce primarii celor mai importante localități din țară au atras atenția Guvernului că în urma aplicării măsurilor prevăzute în „Revoluția fiscală” localitățile pe care le reprezintă vor pierde sume importante de bani, NewsPascani.com a încercat să afle cum va afecta această măsură bugetul Pașcaniului.
Dacă în cazul municipiului București suma pierdută, în urma adoptării de către Guvern a acestor măsuri fiscale, este de 1,3 miliarde de lei, iar în cel al municipiului Arad este de 8 milioane de euro, la Pașcani, un municipiu de rang doi suma este una mult mai mică.
Chiar și așa, aceasta este una foarte importantă, reprezentând o treime din bugetul anual alocat de municipalitate investițiilor. Mai exact este vorba despre 3,5 milioane de lei din cele 11 milioane pe care le-a cheltuit Pașcaniul în medie anual, pentru investiții.
NewsPascani.com a încercat să confirme această informație la edilii ce conduc Pașcaniul, însă aceștia au refuzat să precizeze dacă calculele noastre se confirmă sau nu.
Totuși, mai multă înțelegere am găsit la funcționarii Primăriei, care au explicat că în prezent municipalitatea încasează la bugetul local suma de 15 milioane de lei din cotele defalcate pe impozitul pe venit plătit pe raza municipiului Pașcani. Astfel, că după ce impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10%, această sumă se va diminua cu 3,5 milioane de lei.
Menționăm, că guvernanții au promis că vor acorda o ajustare de 2%, astfel că Pașcaniul va pierde „doar” 3 milioane de lei.


