Specialiştii în domeniu explică faptul că, în spatele modei selfie-urilor care îi îndeamnă pe adolescenţi să se fotografieze în diferite locuri care le pun viaţa în pericol, se ascunde o nevoie de afirmare, fiind totodată o dovadă de teribilism.
„Este o nevoie de a ieşi din tipar, de a arăta că tu poţi mai mult, că eşti cineva şi că eşti diferit de ceilalţi. Noi suntem unici, însă unicitatea nu ne dă lucrurile acestea. Sunt de fapt măşti pe care vrem să le arătăm, cine face astfel de poze vrea să arate că este curajos, că are această calitate pe care mulţi nu o au, însă este o valorizare falsă, cine are încredere în el nu îşi face selfie-uri în astfel de condiţii“, a explicat psihologul Oana Rotaru.
Mai mult, deşi, acum câţiva ani, cazurile de adolescenţi care făceau poze pe trenuri sau în apropierea trenurilor păreau izolate, psihologii susţin că există din ce în ce mai multe astfel de situaţii, şi vor continua să existe, devenind deja cazuri care se transformă în statistici.
„Ne vom întâlni întotdeauna cu astfel de fenomene, sunt inevitabile şi depind de educaţia fiecăruia. E nevoia de a-şi arăta posibilităţile, resursele, de a se explora pe sine, în modurile cele mai diverse, iar dacă adolescentul nu este bine îndrumat, dacă nu are o comunicare bună cu cei din jur, va face astfel de lucruri pentru că se lasă influenţat de cei din jur. Un astfel de comportament apare în adolescenţă, uneori durează şi mai mult, iar dacă sunt îndrumaţi adecvat, pot renunţa la comportamentele autodistructive. Pot face ceva creativ, pot face ceva folositor pentru ei şi pentru cei din jur, aşa cum fac alţii. Depinde în mare parte de familie, de mediu, dacă atunci când a fost mic s-a lăsat influenţat, familia a abordat gresit tendinţele lui respingându-le sau făcându-i doar morală şi neoferindu-i altceva în loc, ne vom mai confrunta cu astfel de cazuri, pentru că au ceva de demonstrat, de genul «uite ce fac eu» sau «uite ce tare am fost»“, a explicat Mihaela Ghircoiaş, psiholog pediatru.
Aceasta a mai completat că cei care supravieţuiesc unui astfel de episod au nevoie de ani de zile de terapie, fără însă să existe certitudinea că adolescentul îşi va reveni complet. Pentru că, dacă pe unii o astfel de experienţă îi întăreşte, pe alţii îi copleşeşte.
„Efectele şi manifestările sunt dramatice pe parcursul vieţii, şi influenţează categoric destinul, însă depinde de la caz la caz. Au fost de-a lungul timpului nenumărate astfel de cazuri. Este foarte neplăcut, pentru că toată familia suferă, tânărul rămâne marcat, iar de multe ori se întâmplă să devină un asistat social“, a conchis psihologul Mihaela Ghircoiaş.
Sursa www.ziaruldeiasi.ro