NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Promoția a 13-a a Centrului de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Pașcani a depus astăzi Jurământul Asistentului Medical Generalist

Bucurie mare astăzi pentru absolvenții Școlii Postliceale Sanitare Centrul de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Pașcani, aflați la capătul unui ciclu de 3 ani de studii postliceale.

Un număr de 65 de absolvenți, din seria cu numărul 13 ai instituției private de învățământ, au depus astăzi, într-un cadru festiv, Jurământul Asistentului Medical Generalist.  Încă de la orele 14.00, programul absolvenților a fost unul extrem de încărcat, după cum urmează: între orele 14.00 și 15.00 au primit invitați veniți de la toate celelalte Centre de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” din zona Moldovei și a altor invitați de la instituții de învățământ privat, de la orele 15.00 la orele 16.00, aceștia s-au deplasat în zona Poștei din Deal, unde au depus buchete de flori la statuia voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, patronul spiritual al instituției pe care au absolvit-o, după care s-au îndreptat către sala de festivități a Primăriei, acolo unde, în cadrul unui program festiv elaborat, au depus jurământul în cauză.

La eveniment au participat directorii tuturor Centrelor de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” din zona Moldovei, directorii Centrului European de Studii din Iași și Piatra Neamț, 2 inspectori școlari, precum și renumiți medici pășcăneni, care cu toții au spijinit de-a lungul timpului activitatea instituției de învățământ privat pășcănene. Majoritatea personalităților aflate în sală au rostit discursuri emoționante cu privire la activitatea desfășurată de-a lungul timpului de singura instituție de învățământ privat din Pașcani și au rostit totodată felicitări și cuvinte de încurajare pentru cei 65 de absolvenți care își vor urma visul de a lucra în domeniul medical din România sau din străinătate, ca Asistenți Medicali Generaliști.

  

În urma acestei festivității de depunere a Jurământului, absolvenții, împreună cu profesorii lor și o parte din invitați s-au deplasat la restaurantul „Select” acolo unde bucuria urma să continue, în cadrul mult-așteptatului banchet al promoției 2013.

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

 

Advertisements

Related posts

Oameni ai locului (26 Noiembrie 2015): SEMNIFICAŢIA ISTORICĂ A ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI

Redacția

Şahul la catalog. Sportul minţii va fi legiferat ca materie opţională în şcolile primare din România

Redacția

Trupele de teatru de la ”Miron Costin” și ”Mihail Sadoveanu” răsplătite pentru talentul lor

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site