RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul Pintilie dezinteresat de afinitățile politice ale funcționarilor. Le cere să își facă datoria față de cetățean!

Pe fondul acuzațiilor formulate de opoziția din Consiliul Local, care susține că actualul primar ar avea în plan o mare epurare politică îndreptată împotriva unor funcționari și directori din societățile subordonate, primarul Municipiului Pașcani a adus o serie de clarificări ieri seară, în emisiunea de la postul de televiziune Actualitatea TV.

Marius Pintilie a afirmat că jumătate dintre funcționarii publici își fac treaba, dar cealaltă jumătate muncește cu frâna de mâna trasă. El a subliniat faptul că nu îl interesează ce afinități politice au cei din subordine, ori partidul din care fac parte, dar nu acceptă ca cetățenii să aibă de suferit din cauza faptul că unii nu își fac treaba.

Unii care se consideră pesediști, atât de la Primăria Pașcani, cât și de la societățile din subordine, poate de la CSM sau Casa de Cultură, nu știu, este problema lor, pot vota cu cine vor ei, atâta timp cât ei își fac treaba cu mine nu vor avea niciodată probleme. Să rămână social-democrați dacă vor, numai să își facă meseria“, a precizat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Marile probleme, după cum a susținut edilul local, sunt la nivelul serviciilor de fond funciar, cadastru, juridic și investiții. Pintilie a mai spus în cadrul emisiunii că acei funcționari care nu doresc să își facă treaba, sunt liberi să plece din Primărie.

  

Am stat, am discutat și analizat în tot acest timp. Eu m-am săturat de oameni care nu își fac treaba, care îmi spun că sunt un om care gândește bine, dar ei nu fac nimic. Sunt funcționari care muncesc, nu am ce să le reporșez, își fac treaba, dar unii bat pasul pe loc“, a mai spus primarul. 

Related posts

6.000 de moldoveni, care au și cetățenie română, stabiliți în Pașcani la o singură adresă

Răzvan Grecu

Marius Pintilie despre patinoarul votat și șters mai apoi din bugetul local: „Cam așa funcționează Primăria condusă de Dumitru Pantazi”

Răzvan Grecu

Primăria Pașcani organizează concurs pentru angajarea a doi juriști

Redacția
Încarcă...