RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul Marius Pintilie a decis să se ocupe de Gospodăria Comunală! Viceprimarul Cristian Rățoi: „Nu spăl rufele în public”

Viceprimarul Cristian Rățoi a rămas fără atribuțiile de coordonare a Gospodăriei Comunale Pașcani. Decizia a fost luată astăzi de primarul Marius Pintilie și a fost publicată în Monitorul Oficial Local. S-a ajuns la această situație după ce luni, 22 mai, a avut loc o ședință la care au participat primarul, viceprimarul și consilierii locali din cadrul PNL.

În cadrul acestei ședințe s-a analizat activitatea Gospodăriei Comunale și modul în care unele sarcini trasate au fost duse la îndeplinire de acest sector. Conform unor surse confirmate ulterior, atât de Pintilie cât și de Rățoi, discuțiile s-au axat în special pe timpul îndelungat în care unele reparații au fost finalizate.

Cristian Rățoi a explicat la acea dată că din cauza lipsei de personal de la Gospodăria Comunală timpii de execuție sunt mai mari, însă această opinie nu a fost împărtășită de consilierii liberali. Astfel, primarul Marius Pintilie a propus ca pentru 30 de zile, neoficial, să se ocupe el de coordonarea Gospodăriei Comunale, astfel încât să poată analiza dacă explicațiile lui Cristian Rățoi sunt corecte.

Propunerea nu a fost însă agreată de către Cristian Rățoi care a spus că nu este de acord ca el să răspundă oficial de activitatea coordonată de către altcineva și a solicitat că o astfel de măsură să fie făcută oficial.

  

Astăzi, contactat telefonic, viceprimarul Cristian Rățoi a declarat că nu-și spală rufele în public și că alianță cu PNL merge înainte, atât timp cât în Consiliul Local Pașcani ajung proiecte care sunt benefice comunității, ca până acum.

Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani, a confirmat această decizie și discuțiile avute înainte de adoptarea sa.     

Related posts

Primăria Târgu Frumos are buget funcțional. Investițiile propuse sunt finanțate integral

Marius Parteni

Deszăpezire de 7,9 milioane de lei, în județul Iași. Una dintre principalele baze va fi și la Pașcani

Redacția

Secretar de stat: autostrada A7 ar ajunge la Paşcani până în 2025

Redacția
Încarcă...