Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese în cazul unui primar din judeţul Iaşi. Inspectorii de integritate au precizat că Iosif Anton, primar al comunei Hălăucești, este în conflict de interese administrativ şi penal.
„În perioada exercitării mandatului de primar, Iosif Anton a semnat pe data de 9 ianuarie 2013 contractul individual de muncă încheiat între Primăria comunei Hălăucești și soția sa, precum și cererea acesteia prin care a solicitat angajarea sa ca asistent personal al unei persoane cu handicap. În perioada ianuarie 2013 – aprilie 2015, soția persoanei evaluate a încasat drepturi salariale în cuantum de 27.054 de lei de la Primăria comunei Hălăucești“, au menţionat reprezentanţii ANI.
ANI a adăugat că a sesizat Parchetul de pe lângã Judecătoria Pașcani, în vederea verificãrii indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese.
“Soția mea este asistent personal al unei persoane cu handicap. Este vorba de o vecină de aceeași vârstă, pe care nu are cine să o îngrijească. Voi demonstra și la Parchetul Pașcani, așa cum am expus și în fața reprezentanților Agenției Naționale pentru Integritate, faptul că soția mea nu este funcționar public, ci personal contractual”, a declarat pentru www.newspascani.com, primarul Iosif Anton.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


