NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria vrea să angajeze o persoană cu handicap, pe post de muncitor necalificat

Consilierii locali au pe masa de lucru un proiect de hotărâre inițiat de primarul Marius Pintilie, prin care un post de referent din cadrul Șerviciului de Evidența Persoanelor este transformat în unul de muncitor necalificat. Deși, astfel de transformări sunt o rutină în politica de personal a Primăriei, de data aceasta ineditul este dat de faptul că la concursul pentru funcția vacantă se vor putea înscrie doar persoanele care au certificat de handicap.

Conform referatului făcut de Marinela Moisii Comoniță, șefa Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor , muncitorul necalificat va avea de prestat „o activitate de rutină, ușoară, care nu presupune efort intelectual sau fizic deosebit ori o pregătire de specialitate în domeniu”.

În documentul menționat, se face referire și la  Legea 488 din anul 2006, atunci când se solicită ca la concursul pentru ocuparea acestei funcții să participe doar persoane cu handicap.

Astfel, la articolul 78 din această lege, se prevede că  „în scopul stimulării angajării persoanelor cu handicap, autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice publice au obligația organizării unor concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu handicap, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Această măsură nu exclude posibilitatea persoanelor cu handicap de a participa la toate celelalte concursuri de angajare organizate de către instituția publică”.

  

Proiectul de hotărâre ar urma să fie discutat și supus votului în ședința de Consiliu Local, ce va avea loc joi, 28 octombrie.

Advertisements

Related posts

11 comune din jurul municipiului Pașcani nu au curent electric

Redacția

Pirateria din activitatea de taxi și ilegalitățile din transportul județean- subiecte de discuții în ședința ATOP

Marius Parteni

Aberațiile din hotărârea de revenire la operatorul județean, de care nu vor să audă membrii CA de la PSA Pașcani

Marius Parteni
Încarcă...