

Primăria Pașcani intenționează să obțină finanțare de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru a construi noi unități locative în municipiu. Una din ținte ar fi atragerea cadrelor medicale.
Reprezentanții administrației locale au anunțat în cadrul conferinței de presă, din data de 20 martie, că își doresc să construiască un bloc pentru tinerii specialiști, cu precădere pentru cadrele medicale care activează la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Spațiul vizat pentru acest nou imobil este locul fostei Case a Corpului Didactic (Școala 1), clădire care deja stă să se demoleze.
Această inițiativă a apărut din nevoia de a asigura specialiști pe toate ramurile medicale, în condițiile în care, în prezent, un număr mare de medici sunt nevoiți să facă naveta. Autoritățile consideră că oferirea unei locuințe noi, aflată în apropierea locului de muncă, reprezintă „o motivație în plus pentru un tânăr specialist să vină la Pașcani”. Totuși, reprezentanții primăriei au subliniat că inițiativa este deocamdată la stadiul de idee, pentru a nu se înțelege greșit că proiectarea va începe „de mâine”.Muncipalitatea intenționează să depună solicitare pentru construcția de locuințe de tip ANL, utilizând un proiect deja întocmit.
Pe lângă acest nou bloc destinat specialiștilor, conducerea Primăriei a precizat că mai are în vizor un proiect deja existent, cel al blocurilor denumite „NZB”. Acesta are avantajul de a avea deja locația stabilită și proiectarea făcută, astfel că administrația va încerca să aplice pe platforma ministerului cu speranța că va obține finanțarea necesară pentru construcție


