Consiliul Local al Municipiului Cluj va cumpăra un generator de mare capacitate pentru capitala ucraineană Kiev, aflată în dificultate din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice, scrie Actual de Cluj.
Potrivit edilului Emil Boc, este vorba despre o susținere financiară de circa 50.000 de euro de la bugetul local, după ce primarul Kievului a făcut un apel la municipalitățile din România să sprijine Ucraina cu echipamente de căldură, având în vedere iarna grea și războiul în desfășurare cu Rusia.
„Noi am primit o solicitare la Asociația Municipiilor din România de la președintele Asociației Municipiilor din Ucraina care este primarul Kievului, Vitali Klitschko, care ne-a rugat în măsura în care putem să sprijinim pe perioada iernii care este lungă și grea în Ucraina, cu echipamente de căldură, de la spitale la școli, până la case.
Noi am decis să cumpărăm un generator de mare capacitate care poate duce un spital ca oamenii în nevoie să poată beneficia. Suma este undeva, dacă nu mă înșel, între 48.000 și 50.000 de euro. Repet, e un generator care poate face față unor nevoi majore în condițiile în care acolo este din nefericire un război în fiecare zi prezent acolo,
» Citește continuarea pe pagina autorului


