News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Prima reacție a șefului CJ Călărași după perchezițiile DNA: Am predat documente care ar fi putut fi trimise prin corespondență

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, a venit cu prima reacție după ce joi au fost percheziții ale DNA la instituția pe care o conduce, precizând că are încredere în justiție, cu toate că demersul procurorilor a venit la doar după zile după anunțarea candidaturii.

Vasile Iliuta FOTO Facebook Vasile Iliuta jpg

„În 2019, cu șase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul șef al unei unități de parchet. Patru ani de zile acesta a fost subiectul tuturor. Iliuță va fi arestat.În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanță de către Tribunalul București, care a precizat că fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. În aceeași zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unității de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitație pentru o audiere la sediul instituției respective, într-un alt dosar penal, întocmit cu opt luni în urmă, la trei zile după ce avocatul meu a solicitat constatarea nulității rechizitoriului prin care fusesem trimis în judecată în dosarul în care am fost achitat în primă instanță”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Când anunță PSD candidatul pentru prezidențiale. Ce spune Ciolacu despre susținerea unui candidat independent

Redacția

Deputata PNL Raluca Turcan consideră că România „nu are nevoie de un premier tehnocrat”, ci „de un lider politic cu legitimitate”

Redacția

Alegeri în Bulgaria: Noua formaţiune anti-corupţie, pe primul loc (estimări)

Redacția
Încarcă...