RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Președintele francez Emmanuel Macron a început consultările cu liderii partidelor parlamentare în vederea desemnării unui prim ministru, în condițiile absenței totale a unei majorități coerente

La aproape șapte săptămâni după alegerile legislative, președintele Macron a dat startul unui exercițiu neobișnuit în cea de-a Cincea Republică Franceză (înființată în 1958): consultări cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui premier. Neobișnuit pentru că până acum scrutinul majoritar uninominal cu două tururi nu a produs un parlament așa de fracturat politic ca acesta.

Primii care s-au prezentat la Palatul Elysee au fost partidele stângii grupate în Noul Front Popular (NFP) cu candidata lor la șefia guvernului, Lucie Castets, înalt funcționar public în vârstă de 37 de ani. Aceasta a susținut că președintele Macron este de acord că în urma rezultatului scrutinului de luna trecută electoratul a exprimat o dorință de schimbare a orientării politice.

Numai că NFP, compus din patru partide – Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală, 72 de deputați), Partidul Socialist (PS, 66 de deputați), Verzii (EELV, 38 de deputați), Partidul Comunist (PCF, 10 deputați), la care se mai adaugă șapte deputați afiliați, nu dispune decât de 193 de mandate din totalul de 577 ale Adunării Naționale, majoritatea absolută fiind de 289.

A urmat la negocieri blocul centrist pro-prezidențial, format din Renaștere (99 de deputați), condus de premierul interimar Gabriel Attal,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Două persoane rănite în urma coliziunii între o cisternă cu carburanţi şi un autoturism

Redacția

Odiseea de 3.700 de kilometri a unui ucrainean pentru a ajunge la familia sa şi la logodnică, care se aflau la o distanţă de doar 10 kilometri

Redacția

Iohannis: Avem nevoie urgent de consolidarea substanţială şi echilibrată a întregului Flanc Estic, de o prezenţă înaintată unitară şi întărită

Redacția
Încarcă...