NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Președintele CNAS explică de ce plafoanele pentru analize se epuizează în primele zile ale unei luni

Adrian Gheorghe, noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a venit în emisiunea “Piața Victoriei” de la Europa FM pentru a vorbi, alături de Alice Iacobescu, despre plafoanele pentru analize și resursele financiare necesare acestora.

Plafoanele pentru analize nu ar putea fi vreodată înlăturate, explică președintele CNAS:

„Dacă ne gândim la eliminarea plafonului ca am ideea unei analize, mă duc să mi-o fac, este acoperită complet, asta nu se va întâmpla. Întrebarea care se pune este cu resursele acestea, pe care le avem deocamdată și care sunt insuficiente față de ce se cere, cu ce începem, ce are prioritate? (…) Se mai pune problema și cum se spațiază în timp, în funcție de urgență, aceste investigații, pentru că nu toate sunt la fel de  urgente.”

În schimb, statul se implică destul de mult când vine vorba de analize urgente, spune Adrian Gheorghe, care dă exemplul celor necesare pentru bolnavii cronici:

  

În timpul pandemiei, din octombrie 2020, din fond se decontează pentru anumite afecțiuni cronice, se decontează investigații medicale peste valoarea de contract la toți furnizorii de investigații paraclinice.

În ceea ce privește digitalizarea acestui sistem de analize, președintele CNAS spune că se dorește ca proiectul să fie inclus în PNRR, dar că, oricum, acesta ar putea fi implementat și prin alte resurse.

„Legat de digitalizare, în acest moment nu există un sistem coerent de programare al asiguraților, dar proiectul există, este scris la nivelul CNAS și suntem în discuții foarte avansate cu Ministerul Sănătății ca el să fie inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență, el ar fi fost depus oricum pe alt program operațional. Acest sistem, cu termen de  implementare 3 ani, va permite programarea electronică automată pentru toi asigurații care au bilete de trimitere la investigații într-un mod transparent și predictibil.”

În acest moment, contribuțiile la sănătate reprezintă 10% din venituri, sumă care, cel mai probabil, va rămâne constantă în anii următori, a mai spus Adrian Gheorghe, la Piața Victoriei:

„Aceasta nu este o decizie care să țină în niciun caz exclusiv și nici măcar primordial de CNAS, acestea se stabilesc prin legea finanțărilor publice. Cred că este nevoie de mai multă finanțare în sistem, creșterea finanțării trebuie să fie cuplată cu acest cadru de performanță. În mod previzibil, valoarea fondului cred că va fi relativ constantă în următorii ani, deci nu vom putea vorbi de creșteri spectaculoase la fond. Cred că se pot avea în vedere, poate, și alte tipuri de măsuri, care să mobilizeze mai mulți bani în sistem, fondurile europene sunt o astfel de sursă pentru care avem obligația să ne mobilizăm. Casa Națională s-a mobilizat pe acest front în principal prin aceste programe de reînnoire a sistemelor informatice și digitale, care să ne ofere mai multe  informații prin care fondul este administrat și să ofere mai multe facilități asiguraților și furnizorilor de servicii.”

La finalul acestor proiecte, obiectivul va fi acela de a avea un sistem informatic „modern și extins, mai modern decât acum”, a adăugat președintele CNAS.

europa fm

Advertisements

Related posts

A murit unul dintre cei șase pacienți aduși de la Neamț la spitalul mobil din Lețcani

Redacția

Orban: Vom evita tratarea la domiciliu a persoanelor asimptomatice sau cu simptome uşoare. Există riscul infectării familiei

Redacția

Ceaiul de gutui reface celulele ficatului, susține funcția stomacului și pancreasului

Redacția
Încarcă...