O pauză în războiul din Ucraina ar putea fi aproape, a declarat vineri premierul polonez Donald Tusk, după o discuţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump se vor întâlni în zilele următoare, a anunţat joi Kremlinul, în condiţiile în care liderul de la Casa Albă încearcă să obţină progrese pentru a pune capăt războiului din Ucraina, intrat în cel de-al patrulea an.
„Există anumite semnale, şi avem şi o intuiţie, că poate o îngheţare a conflictului – nu vreau să spun sfârşitul, ci o îngheţare a conflictului – este mai aproape decât s-ar putea crede”, a declarat el într-o conferinţă de presă. „Există speranţe pentru asta”, a adăugat liderul polonez.
Tusk a afirmat că Zelenski este „foarte precaut, însă optimist” şi că Ucraina este dornică ca Polonia şi alte ţări europene să joace un rol în planificarea unui armistiţiu şi a unui eventual acord de pace.
Polonia, ţară membră NATO, a fost o susţinătoare fermă a vecinului său din est,
» Citește continuarea pe pagina autorului


