L-am intalnit pe Mos Georgel in prag de iarna, acum nici doua saptamani. Povestea fostului inginer, ajuns un om al strazii ce isi imparte foarte putinul (pe care mai degraba nu il are) cu douazeci de caini nu avea cum sa ma lase indiferent. Și l-am aflat, pe un delusor, la o margine de Iasi, izolat de lume si civilizatie. Era frig, statea sa ploua, batea vantul si noroiul dezghetat se lipea cu indarjire de talpi la fiecare pas. Am uitat de toate insa in momentul in care a aparut omul nostru.

Ne-a intampinat cu zambet bun, cu caldura si mai ales cu deschiderea accea pe care o au unii batrani, dar pe care nu te astepti sa o primesti din prima clipa niciodata. Sunt sigur ca ne-ar fi poftit la o dulceata si la un pahar de apa. Sau poate chiar unul de vin, ca orice bunic de treaba, de cand au mai crescut nepotii. Dar Mos Georgel nu are nici una, nici cealalta.

 Pentru ca Mos Georgel este sarac. Traieste de cinsprezece ani sub cerul liber, cautand prin tomberoane hrana pentru el si pentru cainii lui. Are zile in care merge peste 20 de kilometri si se intoarce la ei cu te miri ce. Au avut ierni lungi in care se cuibareau toti, douazecisiunu de suflete, sub cateva paturi si o folie de plastic, care-i despartea de urgia de afara. Pana dimineata ii acoperea zapada, dar isi tineau de frig unul altuia. Acum e mai bine, anul acesta un grup de ieseni cu inima mare ( Filip Petrisor, esti un om extraordinar!) l-au ajutat sa-si faca o cabanuta si sa-si puna in functiune o soba cu lemne.

 Pentru ca Mos Georgel este in varsta. Dar se tine bine, la cei 65 de ani ai sai. Și-si percepe sanatatea ca pe cel mai de pret bun pe lumea asta. Nu si-ar permite sa fie bolnav, nu se gasesc medicamente in tomberoane.

 Pentru ca Mos Georgel are un suflet de aur. Poate ca el nu are ce manca in fiecare seara, dar nu isi lasa niciodata companionii sa se culce flamanzi. “Am invatat de la cainii astia in ultimii 15 ani mai mult decat de la oameni in primii cincizeci”. Acum e mai bine, pentru ca cei de la Orange Club ii ajuta zilnic cu bunatati.

 Dar Mos Georgel si copiii sai patrupezi mai au inca multe lipsuri. Pe unele seperam sa le acoperim impreuna, motiv pentru care editia  “Ai cumva o paturica?” de anul acesta ii este dedicata dumnealui in primul rand. 

 Te asteptam asadar, ca in fiecare an, in parcarea Felicia Carrefour, cu orice iti prisoseste prin casa: cartoane, haine vechi, hrana pentru caini si pentru pisici. Tot ca in fiecare an, nu vom primi bani dar, daca aceasta este natura donatiei tale, hai sa ne organizam putin. Mos Georgel mai are nevoie de unelte si materiale de tamplarie (fostul inginer vrea sa construiasca casute pentru protejatii sai), de unelte pentru gradinarit, de un generator si de multe altele.Te vom ruga asadar sa ne suni la 0758 032 033 pana sambata, sa vedem cum ne organizam. Poate ca nu ii putem rezolva toate nevoile, dar cu siguranta le putem oferi, dumnealui si animalelor, o iarna mai putin dusmanoasa. Și asta nu neaparat pentru ca este sarac, in varsta sau bun la sufet, poate nu pentru cei douazeci de caini si cele cateva pisici, dar cu siguranta pentru lectia de curaj si demnitate pe care ne-o da in fiecare zi.

Toti cei care doresc sa dea o mana de ajutor sunt asteptati sambata 19 decembrie orele 13:00-15:00 in parcarea Felicia Carrefour Iasi, pentru a ajuta cum pot la sustinerea campaniei “Ai cumva o paturica?”.

 Pentru ca Mos Georgel este demn, in tot necazul sau. Multumim Doamna! Multumim Domnule!

 sursa www.bzi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}