RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Poliția Locală sesizată să dezafecteze un loc considerat focar de infecție

Situație stranie astăzi la audiențe, unde doi pășcăneni au venit să reclame dezordinea din cartierul în care locuiesc. Bărbații își au domiciliul pe strada Grădiniței, la blocul M3. Ei se plâng de modul în care arată spațiul din fața imobilului respectiv.

Aceștia au cerut administrației locale, să ia măsuri în sensul în care în zonă ar fi foarte multă mizerie și gunoaie de tot felul. Oamenii arată cu degetul spre vecini, care nu se îngrijesc corespunzător de spațiul pe care îl au în comun.

Pentru a fi credibili, ei au prezentat viceprimarului niște fotografii care le susțin nemulțumirea. La vederea imaginilor, edilul le-a asemănat cu vestul sălbatic, semn că situația era gravă, motiv pentru care a trimis un agent al Poliției Locale, să verifice starea de fapt.

  

La fața locului s-au deplasat și reporterii ATV, însă în afară de un spațiu care necesită să fie curățat de buruiene, nimic altceva nu a părut ieșit din comun. Ar fi fost de ajutor cei care au făcut solicitarea, însă aceștia nu au oferit clarificări și nici nu au dorit să apară în fața camerei de luat vederi.

În orice caz, într-una din zilele următoare, un reprezentant de la Mediu va merge acolo pentru a vedea ce este de făcut ca toată lumea să fie mulțumită. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Aproape 1.000 fermieri din judet, instruiti de APIA

Redacția

Un bărbat și-a fracturat coloana după ce a căzut din căruță și a fost călcat de atelaj

Oana

Sportivă de la CSM Pașcani convocată din nou de FRF

Diana Marcu
Încarcă...