NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Poetul Mihai Eminescu sărbătorit la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani

Ca în fiecare an, școlile din municipiul Pașcani, mai exact membrii catedrelor de limba și literatura română împreună cu elevii instituțiilor pregătesc un program divers cu ocazia sărbătoririi zilei în care marele poet român, Mihai Eminescu s-a născut.

Astfel, mâine, pe 15 ianuarie, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani a pregătit o zi întreagă de evenimente în cinstea poetului, iar noutatea constă sub sloganul <O carte în aşteptare> care reprezintă o activitate colectivă, adresată elevilor de gimanziu şi liceu ce vor face un schimb de „gânduri eminesciene”, sub coordonarea profesorilor de limba şi lIteratura română.

Ca și în acest an, elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu„Pașcani, alături de profesorii îndrumători vor marca prin activități diverse 165 de ani de la nașterea poetului. Zilele <Mihail Eminescu> vor debuta cu o activitate colectivă inedită. În acest an, noutatea programului se numește <O carte în așteptare> în cadrul căruia elevii claselor gimnaziale își vor exprima în scris cele mai frumoase gânduri despre cel care a fost numit omul deplin al culturii românești, cum afirma Constantin Noica„, ne-a declarat Carmen Dimitriu, director al Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani.

De asemenea, în săptămâna 12-16 ianuarie profesorii de limba și literatura română au vorbit în cadrul orelor pe care le susțineau la orele instituției despre evoluția și opera marelui poet.

Printre evenimentele ce vor avea loc enumerăm:

♦  Cu gândiri şi cu imagini – activitate colectivă de prezentare a impactului operei eminesciene în sensibilitatea artistică a elevilor ( activitate în colaborare cu Catedra de Arte Plastice )

♦  Momentul de lectură Mihai Eminescu – fiecare oră de limba şi literatura română din săptămâna 12-17 ianuarie va începe cu un moment poetic de reamintire a operei eminesciene (activitate desfăşurată  la toate clasele)

♦  „Tinere condeie” – concurs de creaţie originală, pentru elevii de gimnaziu şi liceu; lucrările cele mai valoroase vor fi publicate ulterior în revista literară a şcolii „Zenit”

♦  Mihai Eminescu în oglinzile criticii literare – analize pe text, dezbateri, discuţii privind receptarea operei eminesciene – activitate pentru toţi elevii de liceu

♦  „Pe gânduri ziua, noaptea în veghere…” – realizarea unor eseuri şi referate pe teme eminesciene – activitate pentru toţi elevii de liceu

♦ „Multe flori sunt…” – recitări de texte eminesciene traduse în limba latină, franceză, spaniolă, italiană şi engleză – activitate desfăşurată la clasele de limbi străine intensiv

♦  Metamorfoza unui sentiment în poezie – lectura şi interpretarea corespondenţelor dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle ( clasa a XI-a G, prof. dr. Leonardo Atudorei )

♦  Aspecte ale vieţii poetului –prezentarea elementelor biografice şi bibliografice reprezentative pentru autor ( clasa a X-a A,  prof. dr. Leonardo Atudorei )

♦  Dor de Eminescu – incursiune în lirica peisagistică a poetului ( clasa a VII-a B, prof. Anca Berenghia)

♦  Sub teiul lui Eminescu – concurs de recitări din lirica eminesciană ( clasa a V-a C, prof. Anca Berenghia)

♦  Medalion Eminescu – moment literar-artistic ( clasa a XII-a D, prof. dr. Carmen Dimitriu)

♦ „Zboar-al nopţii negru flutur” – o seară romantică de muzică şi poezie eminesciană, în interpretarea elevilor de liceu ( activitate coordonată de prof. dr. Carmen Dimitriu)

♦  Diversitate tematică în creaţia eminesciană – abordarea unor texte variate ce dezvoltă teme şi motive specifice poetului ( clasele a XI-a H şi I, prof. Simona Gabor)

♦  Elogiu adus la ceas aniversar –  audiţia şi interpretarea unor melodii ce au la bază creaţia eminesciană ( clasele a X-a H şi a XI-a I, prof. Simona Gabor)

♦  Polemici eminesciene – poetul şi gazetarul Mihai Eminescu ( clasa a XII-a F, prof. Cristina Liuţă)

♦  Redescoperindu-l pe Eminescu – prezentare PP a activităţii eminesciene ( clasa a X-a D, prof. Cristina Liuţă)

♦  „Locul aripelor” – prezentare PP de picturi, prezentări grafice, ilustraţii de carte inspirate de poemul eminescian Luceafărul ( clasa a VII-a, prof. Daniela Mertic)

♦  Cum scriem o poezie romantică – exerciţii de scriere creativă ( clasa a VI-a B, prof. Daniela Mertic)

♦  Eminescu in sermone Latino – zece minute de poezie ( clasele a VIII- A şi a XII-a B, prof. Marioara Preutu)

♦  Afinităţi elective – propunerea de către elevi a unor ediţii de poezii eminesciene care să reflecte sensibilitatea generaţiei tinere ( clasele a X-a B, a XI-a C, XII C, prof. Liliana Roşca)

♦  Sentimentul naţional – dezbatere despre activitatea publicistică a poetului (clasa a X-a B, prof. Liliana Roşca)

♦  Vocile poeziei – audiţii de poezii eminesciene în lectura unor scriitori şi mari actori ai culturii române ( clasele a X-a G şi a XI-a B, prof, dr. Anişoara Sprânceană)

♦  Gândind la Eminescu – referate pe teme eminesciene (clasa a XII-a E, prof. dr. Anişoara Sprânceană)

♦  Expoziţie de carte eminesciană – 12-16 ianuarie, la Biblioteca şcolii, coordonator: profesor-bibliotecar Maria Iacob

♦  Sărmanul Dionis” – şedinţa Cercului de lectură din săptămâna 12-16 ianuarie, coordonator profesor-bibliotecar Maria Iacob.

Menționăm faptul că manifestările vor avea loc sub atenta îndrumare a membrilor catedrei de lima și literatura română, respectiv Leonardo Atudorei, Anca Berenghia, Carmen Dimitriu, Simona Gabor, Cristina Liuţă, Daniela Mertic, Preutu Mărioara, Liliana Roşca, Anişoara Sprânceană și Maria Iacob, bibliotecar.

 Citește și {loadposition articlescategoryload}

 

loading...
Advertisements

Related posts

E posibil ca elevii să nu mai primească note la toate materiile

Redacția

Concursul pentru directorii de şcoli revine în prim plan

Redacția

Un român a câştigat prestigiosul premiu Moore pentru matematică pe anul 2019

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site