NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Plângeri penale în urma pelerinajului, de la Iași, de pe 14 octombrie: abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor

Asociaţia Platforma Reset a informat, pe pagina de Facebook, că în cursul zilei de joi au fost depuse două denunţuri cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu cu ocazia pelerinajului care a avut loc pe 14 octombrie, zi în care se prăznuieşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

“Prima sesizare vizează încălcarea de către autorităţi şi organizatori ai Pelerinajului la Sfânta Parascheva a dispoziţiilor Hotărârii 35/06.10.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, printre care se dispune în sarcina Arhiepiscopiei Iaşilor să stabilească un perimetru delimitat, (…), perimetru în care este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi. Intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate. În perimetrul respectiv, organizatorii, cu sprijinul organelor de ordine, vor lua măsuri pentru păstrarea unei distanţări fizice de minim 1,5 metri între persoane. Este instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice închise şi deschise de pe întreg teritoriul judeţului Iaşi. Arhiepiscopia Iaşilor are obligaţia delimitării raclei cu Moaştele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta”, se menţionează în postarea de pe pagina de Facebook a Reset.

Potrivit sursei citate, cea de-a doua sesizare a fost făcută forţelor de ordine care nu au respectat decizia CNSU.

“A doua sesizare îl vizează pe agentul care nu procedează la legitimarea a două persoane pe care le escortează apoi către raclă, cu încălcarea măsurii privind interzicerea accesului la raclă a persoanelor din afara Iaşului. În dialogul dintre poliţist şi una dintre cele două persoane, este menţionat un anume (…), care ar fi intermediat toată acţiunea. Înainte de toate, autorităţile trebuie să ofere lămuriri cu privire la identitatea poliţistului şi calitatea/funcţia respectivului”, se menţionează în postarea Reset.

telem.ro

Advertisements

Related posts

Alertă de la ANM! Cod portocaliu de vânt la Iași

Redacția

Schimbare fulgerătoare de manager la Spitalul de Copii. A venit un economist din alt județ

Redacția

A fost identificată femeia găsită moartă pe un câmp din Iași

Redacția
Încarcă...