NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pintilie spune că problemele de fond funciar vor fi rezolvate fără pile! Plângere penală în cazul Legume S.A.

Eliberarea titlurilor de proprietate și punerea în posesie a celor care au hotărâri judecătorești se va face în funcție de prezența la audiențe și a situației din fiecare caz în parte. Primarul Marius Pintilie a explicat că din cele 50-60 de hotărâri judecătorești pe care le are de pus în aplicare, prioritizarea nu se va face după gradul de rudenie cu edilul șef.

Declarația a fost dată în contextul în care primarul Marius Pintilie a fost întrebat, în conferința de presă săptămânală ce a avut loc astăzi, de ce a făcut plângere penală împotriva Legume S.A. și nu a început un astfel de demers împotriva societății sale, Lorimer SRL, care ar ocupa și ea domeniul public nelegal.

Primarul a explicat că toate problemele pe care le are Pașcaniul în prezent vor fi rezolvate în timp, după priorități. Referindu-se la cazul Legume S.A., Pintilie a explicat că acolo are o singură problemă și anume: intabularea dreptului de proprietate în favoarea acestei societăți pe terenul de 51 de hectare de sub serele de la Blăgești.

„Vă dați seama dacă dumneavoastră îmi cereți mie de mâine să rezolv toate problemele din oraș, nu se poate. Nu numai pe domeniul ăsta. Haideți să dicutăm pe fond funciar. Cu care să încep? Că am 50-60 de procese pe fond funciar cu sentințe judecătorești. Cu care dintre cele 50-60 să încep? Cu alea care-s neamurile mele? Nu! Le-am luat la rând în funcție de situațiile care au venit. În funcție de prioritățile, de prezența la audiențe. Nu există o chestie subiectivă. Este o chestie de muncă. Cum au venit așa se întâmplă! La Legume am o singură problemă! Am descoperit că cineva și-a intabulat abuziv proprietatea. Am făcut tot ce-am putut în câteva zile. Pe măsură ce vom avea timp le vom rezolva pe toate,” a declarat Marius Pintilie.

  

Pintilie a anunțat astăzi că va face o plângere penală cu privire la această speță în care funcționari și oficiali din Primărie, în mandatul trecut au încălcat legea permițând intabularea dreptului de proprietate a celor 51 de hectare în favoarea Legume S.A., în condițiile în care terenul figurează în domeniul public al Primăriei.

Legume S.A. este o societate comercială a cărei acționar este Florin Stanciu, angajat al societății AgroComplex Lunca Pașcani firmă controlată de fostul primar Dumitru Pantazi. Stanciu a negat că ar fi interpusul fostului primar în această societate.

Advertisements

Related posts

92 de familii din Blăgești așteaptă și astăzi banii pentru terenurile de care au fost expropriați, pentru realizarea șoselei ocolitoare

Răzvan Grecu

Noul subprefect al Iaşului a fost investit în funcţie!

Ema Roman

Creşte preţul apei?! Aviz nefavorabil din partea Comisiei Juridice

Redacția
Încarcă...