RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Peste 71.000 de contribuabili sunt în situaţia de a li se face sesizări penale, anunță președintele ANAF

​anaf:-inregistrarea-in-spv-devine-obligatorie-din-martie-2022

Peste 71.000 de contribuabili riscă să se aleagă cu sesizări penale din partea ANAF pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie de impozite şi contribuţii.

În cazul lor, termenul de graţie de 60 de zile a fost depăşit, iar ANAF, ca ultimă măsură de prevenţie, va trimite acestor contribuabili notificări cu situaţia sumelor datorate la stat, dar şi cu instrumentele de eşalonare/restructurare pe care le pot accesa.

„Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contriubuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află, cu propunerile de remediere a situaţiei, dar şi cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale”, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF.

tele m

  

Related posts

Guvernanții vor să introducă o nouă rovinietă. Cu cât emisiile de carbon cresc, cu atât crește și tariful

Redacția

Păcănelele scapă de taxele aferente autorizațiilor pe perioada stării de alertă

Redacția

Consiliul Concurenței susține că prețurile medii ale alimentelor de bază au scăzut cu 43% în marile rețele comerciale

Redacția
Încarcă...