RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Guvernanții vor să introducă o nouă rovinietă. Cu cât emisiile de carbon cresc, cu atât crește și tariful

Apare o nouă rovinietă. Din 2026, tariful va fi în funcție de nivelul de poluare a mașinii, potrivit unui proiect de lege pus joi în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor. Cu cât emisiile de carbon cresc, cu atât crește și tariful rovinietei. Camioanele de marfă vor fi taxate în plus și în funcție de distanță.

Daca în prezent vehiculele din România sunt clasificate în funcție de tip și numărul de locuri, noua rovinieta va fi stabilită pe principiul „poluatorul plătește”, adică în funcție de clasa EURO a mașinii, care se bazează pe nivelul emisiilor.

Noua rovinietă se va aplica autoturismelor, autobuzelor, vehiculelor comerciale și celor de marfă cu masa mai mică sau egală cu 3 tone și jumătate.

Tariful cel mai mic va fi aplicat în cazul vehiculelor al căror motor este cel mai nepoluant, adica cele din clasa EURO VI. Prețul rovinietei crește progresiv până la clasa de emisii EURO I.

  

Potrivit TVR Info, la Ministerul Transporturilor au fost dezbateri tensionate cu transportatorii, după ce șeful Direcției Venituri din Compania Națională de Drumuri, Lucian Călmuș, a anunțat că pentru TIR-uri proiectul prevede în plus și o taxare în funcție de distanță.

Se propune ca, pentru drumuri naționale, taxa de distanță să reprezinte 50% din cea aplicata pe autostrăzi.

Transportatorii spun că vor fi nevoiți să scumpească serviciile, întrucât noile tarife pentru roviniete vor fi mai mari cu un procent între 39 și 66%.

europa fm

Related posts

Lems a deschis un nou magazin în Roman (FOTO)

Oana

Peste 4.600 de refugiați ucraineni s-au angajat în România

Redacția

Președintele GRAMPET Group, Gruia Stoica, a fost distins cu premiul “Antreprenorul Anului” în cadrul Galei Business Review Awards 2024

Redacția
Încarcă...