Stirea initiala: Astazi, la primele ore ale diminetii, procurorii anticoruptie, insotiti de mai multi politisti judiciari si jandarmi au descins la sediul municipalitatii iesene, la domiciliul primarului Gheorghe Nichita din Copou, precum si la sediile unor societati comerciale din oras.
Potrivit unor surse, ancheta vizeaza modul de atribuire si finantare a unor contracte de servicii si lucrari publice din fondurile bugetului local. Primarul Gheorghe Nichita ar putea fi dus la DNA Bucuresti, la audieri.
“Procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, Sectia de combatere a coruptiei, efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizează suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni asimilate celor de coruptie, comise de la inceputul anului 2015 pana in prezent. In cursul zilei de 30 aprilie 2015, ca urmare a obtinerii autorizarilor legale de la instanta competenta, sunt efectuate perchezitii domiciliare in 21 locatii situate in judetul Iasi, din care trei sunt sediile unor institutii publice, restul reprezentand sediile unor societati comerciale si domiciliile unor persoane fizice. In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii si din partea Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate in prezenta cauza, precizam ca, atunci cand imprejurarile vor permite, vom fi in masura sa oferim detalii suplimentare”, se arata intr-un anunt al Directiei Nationale Anticoruptie.
De asemenea, Nichita dispunea ca politistii locali sa acceseze inclusiv bazele de date ale institutiei pentru a verifica autoturismele si baza de date a evidentei populatiei, pentru a afla cat mai multe detalii in legatura cu proprietarii respectivelor autoturisme, cu care se intalneau persoanele despre care Nichita dorea sa le cunoasca tot anturajul, sustin procurorii. Conform surselor citate, cand persoanele urmarite se aflau intr-o incapere, Nichita ii cerea lui Hliboceanu sa puna un politist sau sa stea el acolo pe toata durata in care persoana urmarita se afla in acel loc, iar acesta se conforma si ramanea acolo chiar si ore intregi.
“Nichita Gheorghe, profitand de functia detinuta, a solicitat si a primit date care nu sunt destinate publicitatii, in afara oricaror atributii de serviciu, si in indeplinirea unui interes personal”, mai spun anchetatorii, potrivit carora cheltuielile facute cu folosirea masinilor Politiei Locale in interesul lui Nichita erau decontate de catre Hliboceanu si Avirvanei prin ordine de serviciu in care treceau activitati profesionale si deplasari profesionale, desi in realitate foloseau masinile Politiei si combustibil pentru interesul personal al lui Nichita.
UPDATE 12:10 – Stefan Avirvarei, seful Biroului Control Urbanism, a fost adus la brat de mascati la sediul Politiei Locale din Bularga. Acesta era insotit si de mai multi procurori.
UPDATE 12:00 – Exista informatii, neconfirmate deocamdata de autoritati, potrivit carora in biroul primarului Gheorghe Nichita a fost gasita o suma foarte mare de bani, care nu poate fi justificata.
UPDATE 11:59 – La sediul Salubris au fost facute perchezitii intre orele 7:00 si 8:00 dimineata, procurorii DNA luand mai multe documente. In plus, la plecare, procurorii au fost insotiti si de un inginer din cadrul institutiei.
UPDATE 11:47 – Viceprimarul Mihai Chirica a iesit din sediul Primariei in urma cu cateva minute. Acesta a precizat ca nu are detalii despre controlul derulat de dimineata in Palatul Roznovanu. Viceprimarul sustine ca dimineata a intrat in birou, de unde a iesit acum, cand a parasit cladirea. Detalii despre perchezitii vor fi oferite prin intermediul unui comunicat de presa, la care lucreaza acum reprezentantii municipalitatii.
UPDATE 11:34 – Potrivit unor surse, primarul ar fi solicitat sefului Politiei Locale, Mihai Hliboceanu, dar si altor functionari publici cu functie de conducere in cadrul institutiei, sa supravegheze diferite persoane, fiind vorba despre adversari politici. Printre cei care au delegat politisti pentru aceste “misiuni” s-ar fi numarat si Stefan Avirvarei, de la Politia Locala. Primarul primea informatii referitoare la locurile unde se intalneau persoanele vizate, durata intalnirilor, urmatoarea destinatie si locurile de unde veneau. Seful Politiei Locale accesa inclusiv bazele de date ale institutiei, pentru a verifica autoturismele. Lista de informatii era completata cu datele din arhiva Evidentei Populatiei, pentru a afla cât mai multe detalii despre proprietarii autoturismelor cu care se întâlneau persoanele vizate de primar.
UPDATE 11:21 – “Am vazut dimineata ca au venit jandarmii, dar am crezut ca sunt pregatiri pentru 1 Mai. Am vazut aglomeratie. Este vecin cu mine de aproximativ 20 de ani, dar nu am crezut ca vin jandarmii pentru el”, a spus o vecina de-a primarului.
UPDATE 11:10 – Potrivit unor surse, persoanele despre care primarul ar fi solicitat informatii de la Politia Locala ar fi fost adversari politici.
UPDATE 10:37 – Trei procurori care au participat la perchezitiile facute la sediul Politiei Locale Iasi au plecat de la sediul institutiei cu o serie de acte.
UPDATE 10:28 – Jandarmii s-au deplasat catre grupul de protestatari, oamenii fiind legitimati.
UPDATE 10:19 – La vila primarului Gheorghe Nichita s-a prezentat si avocatul Marius Striblea.
UPDATE 10:18 – Mai multi protestatari s-au adunat in fata Primariei. Grupul “Balanescu” a ajuns in fata Palatului Roznovanu cu steaguri si scandeaza “Ole, Ole, Ole, Nichita nu mai e”, “Hotii, vrem orasul inapoi!”.
UPDATE 9:59 – Potrivit unor surse, primarul Gheorghe Nichita este suspectat de abuz in serviciu, acesta folosind mai multi politisti pentru filaje, dar si efective ale Politiei Locale in interes personal. Aceleasi surse arata ca printre altele, primarul i-a solicitat sefului Politiei Locale sa-i furnizeze detalii despre proprietarii unor autoturisme, iar Liviu Hliboceanu s-ar fi conformat, spunandu-i edilului ca va trimite “de indata mesaj cu ce gaseste”.
UPDATE 9:50 – Primarul Gheorghe Nichita a confirmat actiunea DNA. Edilul Iasului a refuzat sa faca orice alt comentariu referitor la actiunea procurorilor.
UPDATE 9:44 – In prezent sunt efectuate perchezitii si la sediul Salubris, firma care se ocupa de curatenia orasului, precum si la domiciliul lui Ioan Apostol, directorul Salubris.
UPDATE 9:43 – Controlul la Primariei este in derulare de doua ore. Au fost anulate audientele de astazi.
UPDATE 9:20 – La vila primarului a ajuns avocatul acestuia, Ionel Nechita, chemat de edil la locuinta din Copou. Avocatul a spus ca a fost chemat, insa nu stie care sunt acuzatiile.
UPDATE 9:14 – Perchezitii sunt facute inclusiv la domiciliul sefului Politiei Locale, Liviu Hliboceanu, precum si la Stefan Avirvarei, seful biroului Control Urbanism din cadrul Politiei Locale.
UPDATE 9:10 – Investigatiile ar urmari si o serie de contracte si achizitii facute pentru Politia Locala, de catre reprezentantii Primariei Iasi.
UPDATE 9:05 – In momentul descinderilor, primarul Gheorghe Nichita se afla acasa, la vila sa din Copou.
UPDATE 8:59 – Palatul Roznovanu este inconjurat in prezent de masinile Jandarmeriei, toate intrarile fiind pazite. Sunt dube parcate si pe Stefan cel Mare, in laterala cladirii, in zona parcului, dar si in spate, in zona sediului Arhitectului. Controlul se deruleaza la primul etaj, acolo unde angajatii municipalitatii, care nu se aflau in birouri in momentul descinderii procurorilor DNA, nu mai pot intra in cladire in acest moment. Conform primelor informatii, primarul nu se afla in Palatul Roznovanu.
UPDATE 8:56 – La sediul Politiei Locale Iasi, din zona Bularga, au venit, de la orele diminetii, doua dube cu mascati. Reprezentantii Politiei Locale sustin ca nu cunosc motivul perchezitiilor si nu doresc sa faca nici un comentariu in legatura cu actiunea DNA Bucuresti. Conform unor surse, verificarile ar viza mai ales Biroul Control Urbanism, din cadrul Politiei Locale, serviciu subordonat Primariei Iasi.
UPDATE 8:48 – Pe langa vila primarului Gheorghe Nichita, procurorii DNA au descins si la locuinta lui Liviu Hliboceanu, seful Politiei Locale Iasi.
Vom reveni cu amanunte!
Citește și: {loadposition articlescategoryload}