News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Pensiile vor ajunge cu două zile întârziere.Poștașii sunt liberi

Programul de distribuire privind achitarea drepturilor de protecţie socială din sistemul public de pensii, a asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare va fi decalat cu o zi, deoarece, conform prevederilor legale, joi, 15 august, este declarată zi nelucrătoare, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română.

 

Programul prestabilit de achitare a tuturor drepturilor băneşti va continua în data de 16 august, când va fi posibilă şi achitarea mandatelor de plată avizate, ai căror beneficiari nu au fost găsiţi la domiciliu în data de 14 august, potrivit Agerpres.

În conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 15 August – Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – este declarată zi de sărbătoare legală, toate oficiile poştale şi subunităţile subordonate acestora vor fi închise. Ca urmare, este posibil ca toate trimiterile poştale prezentate în zilele de 13 şi 14 august să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

 

  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

(Sursa rtv.net)

Related posts

Poliţiştii din Botoşani au amendat părinţii a 11 copii care, la sfârşitul săptămânii trecute, au agresat un elev olimpic care se deplasa prin centrul municipiului reşedinţă de judeţ, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Tudor Costîn, potrivit Agerpres.

Redacția

Real Madrid l-a împrumutat pe cel mai scump portar din istorie

Redacția

Cercetătorii plănuiesc să crească pești în spațiu pentru a hrăni astronauții

Redacția
Încarcă...