News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Patinatoarea Kamila Valieva a ratat podiumul. Ea a izbucnit în lacrimi după ce a căzut de mai multe ori în timpul exercițiului

Implicată într-un scandal de dopaj, patinatoarea rusă Kamila Valieva, în vârstă de numai 15 ani, a avut o evoluţie slabă, joi, în programul liber, căzând şi dezechilibrând-se de mai multe ori în timpul exercițiului, astfel că a ratat clasarea pe podiumul olimpic la Beijing și a ieșit pe locul al patrulea.

Kamila Valieva, neînvinsă până acum în competițiile de seniori, era lider după programul scurt, dar a avut mai multe ratări în timpul exercițiului din programul liber. A fost același exercițiu cu care, în programul pe echipe, reușea o performanță: pentru prima dată la Jocurile Olimpice, o patinatoare reușea o săritură cvadruplă.

Cu capul în palme, Kamila Valieva a izbucnit în lacrimi la sfârșitul prestației sale de joi. Sportiva, intrată ultima în concurs, a rămas mult timp în zona „kiss and cry”, plângând și fiind consolată de antrenoarea sa, severa şi misterioasa Eteri Tutberidze, scrie Agerpres.

Kamila Valieva a rămas mult timp în zona „kiss and cry”, plângând, după încheierea exercițiului Foto: Profimedia Images

  

Kamila Valieva a ratat mai multe sărituri în timpul programului liber și a totalizat doar 224,09 puncte.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Vladimir Putin a sărit acum în apărarea Kamilei Valieva, patinatoarea de 15 ani prinsă dopată la JO 2022. Mesajul transmis

Redacția

Novak Djokovic ar putea reveni în Australia mai devreme. În ce condiții poate fi anulată interdicția de 3 ani

Redacția

CSMS dă piept cu Steaua în prima etapă a Ligii I

Redacția
Încarcă...