RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Pașcani: 6 copii cu vârsta între 5-11 ani s-au vaccinat anti-Covid, de la debutul campaniei

La două săptămâni de la debutul campaniei anti-Covid, pentru copii cu vârsta între 5-11 ani, la Centrul din Pașcani s-au imunizat 6 persoane la această grupă de vârstă, cu prima doză. Vaccinul folosit este Comirnaty, produs de Pfizer-BioNTech, iar schema de vaccinare pentru copii este diferită: doza administrată este de 10 micrograme la interval de 21 zile. Administrarea este intramusculară, fiind similară celorlalte grupe de vârstă.

În Pașcani, copiii cu vârsta între 5-11 ani se pot imuniza la Centrul de Vaccinare amenajat în cadrul Primăriei.

Vaccinarea copiilor se poate face fie în baza programării, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali, fie prin prezentare directă la centrele de vaccinare sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze de vaccin pediatric anti-COVID. Minorii trebuie să fie însoțiți de părinți sau de reprezentanții legali, care trebuie să-și dea acordul scris pentru vaccinarea acestora și vor fi prezenți alături de ei în momentul inoculării.

La Spitalul de Pediatrie ”Sf.Maria” din Iași, weekendul care a trecut a fost cel mai aglomerat de până acum. A crescut numărul cazurilor de copii infectați cu covid. Conform managerului unității medicale, Alina Belu, în cazul copiilor infectați, simptomele care trebuie să îi alerteze pe părinți sunt cele respiratorii și digestive.

  

Related posts

Medicii de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani își retrag demisiile din gărzi, dar cer predictibilitate și stabilitate

Oana

Cele două județe din România care au mai puțin de 100 de cazuri de la debutul pandemiei

Redacția

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va realiza o aplicație pentru bolile transmisibile

Redacția
Încarcă...