News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Explicațiile Kremlinului după ce Vladimir Putin a spus “Fie că îți place sau nu, îndură, frumusețea mea”, făcând referire la Ucraina

Kremlinul a încercat să explice marţi de ce Vladimir Putin a folosit la adresa Ucrainei o expresie ce a provocat scandal, fiind interpretată de mulți drept o referință la viol.

Declarația a fost dată de președintele rus în timpul întâlnirii cu Emmanuel Macron, în condițiile în care subiectul discuției era Ucraina.

Insistând că guvernul de la Kiev ar trebui să fie forțat să pună în aplicare acordurile de la Minsk, liderul de la Kremlin a afirmat: “Fie că îți place sau nu îți place, îndură, frumusețea mea”.

Comentariul a stârnit o dezbatere aprinsă pe internet, unii critici ai lui Vladimir Putin spunând că este o remarcă ce legitimează violul, în timp ce alții au văzut în ea un mod de a mustra un copil sau o referire la o ghicitoare din epoca sovietică, notează AFP.

  

“Președintele (rus) a vrut să spună că atunci când un stat a fost de acord să își asume obligații, trebuie să le respecte”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Președintele rus este obișnuit să facă remarci controversate. De exemplu, el și-a comparat criticii cu

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Viktor Orban și Fidesz au început deja campania electorală în Transilvania pentru alegerile parlamentare din 2026 din Ungaria: și-au lansat un canal special de comunicare online pentru maghiarii din Transilvania

Redacția

Ciucă: Traficul de persoane este o formă de criminalitate față de care Guvernul are toleranță zero

Redacția

Cinci institute acreditate vor efectua sondaje la ieşirea de la urne în alegerile pentru Primăria Capitalei

Redacția
Încarcă...