News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pășcănenii nemulțumiți de programul de distribuție a agentului termic se adună mâine în fața Primăriei pentru a participa la ședința de Consiliu Local!

Consilierii locali și primarul Dumitru Pantazi vor fi mâine „colindați!” de pășcănenii nemulțumiți de programul de distribuție al agentului termic. Mobilizarea a fost făcută pe rețelele de socializare, iar cei care și-au anunțat prezența vor să le atragă atenția aleșilor locali că cele 8 ore în care se distribuie agentul termic, nu sunt de ajuns pentru a încălzi locuințele în care aceștia trăiesc.

 

La întâlnirea cu primarul Dumitru Pantazi și consilierii locali sunt invitați să participe și pășcănenii care au centrale de apartament, dar plătesc și cota comună.

  

„Mâine dimineață la ora 9:30 în fața Primăriei pe la intrarea “contribuabililor” se face adunare și vom desemna 10 persoane care vor participa la ședința de consiliu și își vor spune problemele lor și a celor care se vor aduna pentru a aduce în fața aleșilor problema călduri și a apei calde! Cine vine să răspundă afirmativ cu DA! 
PS: toți care ați plătit facturile nu aveți voie să stați acasă! Și pot veni și cei care au centrală și plătesc cotă comună!” se arată în anunțul postat pe o rețea de socializare.

Reamintim că RAGCL se confruntă cu mari probleme financiare, iar în luna ianuarie este posibil ca furnizarea agentului termic să fie sistată din cauza faptului că furnizorul de gaze a amenințat că va întrerupe furnizarea gazului metan pe motiv de neplată.

Related posts

Clarificări de la Primăria Pașcani privind gestionarea documentelor și programul ghișeului unic (VIDEO)

Redacția

Ședința Consiliului Local Pașcani, 30 ianuarie 2026 (VIDEO-LIVE)

Redacția

CFR Călători introduce noi vagoane de dormit

Redacția
Încarcă...