RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pășcănenii cer titlurile de proprietate. Primăria vrea să angajeze topometrist, dar nu sunt candidați pentru posturile scoase la concurs

Îngrijorare în rândul șefilor din Primăria Pașcani . Instituția nu are înregistrat nici un dosar pentru posturile scoase la concurs în cadrul Serviciului de Cadastru, Fond Funciar și Consultanță Agricolă. Dosarele se pot depune până la data de 11 martie 2020, ora 15.30.

Viceprimarul Gabriela Nedelcu a declarat ieri, după audiențele de la Primărie, că nu sunt persoane interesate de aceste posturi. Până astăzi nu a fost depus nici un dosar de candidat.

“Din păcate nu avem nici un candidat până la această dată. Avem de definitivat multe documentații pentru eliberarea titlurilor de proprietate, iar din lipsa unui topometrist nu putem definitiva”, ne-a declarat Gabriela Nedelcu.

Dacă și acest concurs nu se va putea ține din lipsa candidaților, Primăria va demara procedura de contractare a unei firme de specialitate pentru a întocmi documentațiile.  

  

Concursul pentru cele două posturi este programat pentru data de 24 martie 2020, atunci când este stabilită proba scrisă. Dosarele se depun până la data de 11 martie.

Cele două posturi sunt de consilier și inspector clasa I, grad profesional asistent în cadrul Serviciului de Cadastru, Fond Funciar și Consultanță Agricolă.

La audiențele săptămânale de la Primărie vin foarte mulți cetățeni care insistă pe lângă șefii instituției să le rezolve problemele de fond funciar. Numai ieri au fost patru cazuri ale unor persoane.

Related posts

Românii care nu pot fi ajutați de autorități în cazul facturilor uriașe la energie. Sfatul ministrului Virgil Popescu

Redacția

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile se prelungește perioada de desfășurare a activității de dezinsecție pe domeniul public al Municipiului Pașcani

Redacția

Secretarul Zuzan somează consilierii locali să-și depună rapoartele de activitate pentru anul 2013

Răzvan Grecu
Încarcă...