Papa Francisc a sfătuit duminică să ne ascultăm unii pe alţii în familie pentru a face faţă conflictelor şi dificultăţilor, în loc să ne izolăm cu telefoanele mobile sau să ne acuzăm unii pe alţii, repetând mereu aceleaşi fraze, relatează EFE, citată de Agerpres.
În mesajul său Angelus, în ziua în care catolicii celebrează Sărbătoarea Sfintei Familii, după Crăciun, papa a abordat tema problemelor familiale şi a spus că este o provocare zilnică, iar aceasta se câştigă cu atitudinea corectă, cu mici atenţii, cu gesturi simple, având grijă de detaliile relaţiilor noastre.
”Dar cum să o facem?”, a întrebat Francisc în timp ce privea spre Piaţa Sfântul Petru, unde mii de credincioşi s-au adunat în această zi de sărbătoare în Italia. Şi a răspuns că „pentru a menţine armonia în familie, trebuie să lupţi împotriva dictaturii sinelui”.
”Este periculos când, în loc să ne ascultăm unii pe alţii, ne învinovăţim unii pe alţii pentru greşelile noastre; când, în loc să ne îngrijim de ceilalţi, ne concentrăm pe propriile nevoi; când, în loc să vorbim, ne izolăm cu telefoanele mobile; când ne învinovăţim unii pe alţii, repetând mereu aceleaşi fraze, punând în scenă o piesă de teatru în care toată lumea vrea să aibă dreptate,
» Citește continuarea pe pagina autorului


